Numărătoarea inversă până la „Coastal Cleanup Day”, o inițiativă internațională care mobilizează voluntari din întreaga lume pentru a lua parte la curățarea plajelor și a litoralului, a început. Anul acesta se sărbătorește pe data de 21 septembrie, marcând cel de-al treilea weekend al lunii prin activități conexe evenimentului.
Cu acest prilej, Waterdrop, compania care militează pentru protejarea mediului și pentru o hidratare adecvată în rândul populației indiferent de vârstă, lansează o campanie de conștientizare privind importanța menținerii resurselor naturale de apă curate.
Sensibilizarea publicului cu privire la importanța conservării planetei și a ecosistemului oceanic este de departe cea mai puternică acțiune care poate aduce împreună oameni ghidați de același scop și, în cele din urmă, sedimenta comunități care luptă pentru interese comune, trăind în comuniune cu natura.
Încă de la lansare, Waterdrop s-a implicat activ în lupta împotriva poluării cu plastic, unindu-și forțele cu ONG-ul Plastic Bank, care colectează deșeurile de plastic din natură. Ca urmare a acestei cooperări, s-au colectat și reciclat peste 10 milioane de sticle de plastic, echivalentul greutății a 125 de elefanți.
Nu mai este demult o surpriză că deșeurile din plastic reprezintă o amenințare pentru animalele marine, care le confundă adesea cu hrana și mor după ce le ingerează. Plasticul nu se descompune, ci se dezintegrează în particule de microplastic ce pot pătrunde în lanțul alimentar și amenința sănătatea întregului ecosistem.
Dacă ne raportăm la deșeurile aruncate anual în apele mărilor și oceanelor, datele sunt cel puțin îngrijorătoare. Conform Parlamentului European, între 4,8 și 12,7 milioane de tone de plastic ajung în ocean în fiecare zi. Mai mult, se estimează că până în 2050 în oceane s-ar putea găsi mai multe materiale din plastic decât pești. În acest sens, pentru a reduce consumul de plastic, Waterdrop pledează pentru folosirea de recipiente și sticle reutilizabile în defavoarea pet-urilor.
„În confecționarea produselor noastre am ținut cont în permanență să adoptăm soluții de protejare a mediului și să venim cu alternative de recipiente din materiale cât mai diverse, dar rezistente și prietenoase cu natura, cum sunt bambusul, sticla și oțelul inoxidabil. De asemenea, ne-am concentrat pe un design al produselor cât mai animat, care să ne motiveze să bem apă cât mai des și să devină mai curând o obișnuință decât ceva care <<trebuie făcut>>. Astfel, bunele practici de consum se materializează într-o protejare indirectă a mediului înconjurător”, a declarat Katerina Navratilova – CEO Waterdrop CEE.
Despre Waterdrop
Compania se angajează să manipuleze cu atenție materia primă de bază, apa, și să contribuie la protejarea mediului înconjurător. Prin soluțiile oferite, se salvează până la 98% din ambalaje și CO2, protejând resursele planetei. Waterdrop® înseamnă funcționalitate și design la cele mai înalte standarde de calitate și estetică. Datorită calității ingredientelor și designului unic al produselor, Waterdrop este mai aproape de comunitatea sa în viața de zi cu zi, contribuind în mod activ la promovarea unui stil de viață echilibrat.
Mai multe informații despre Waterdrop