Mobilitatea partajată, de la serviciile de ride-hailing (deplasarea cu vehicul şi şofer, solicitată prin intermediul unei aplicaţii), până la trotinetele electrice va reprezenta 7% din toate călătoriile în transportul urban la nivel mondial până în 2030, față de 3% în prezent, potrivit unui raport publicat marți, citat de Reuters.
Raportul realizat de compania de consultanță Oliver Wyman, care a folosit date de la Bolt, arată că dimensiunea pieței de mobilitate partajată ar urma să ajungă la 400 de miliarde de dolari până în 2030.
Apărută ca un „model mai sustenabil” pentru a rezolva diverse probleme legate de transport, cum ar fi costurile și emisiile, soluțiile de mobilitate partajată se confruntă însă și cu critici, se mai spune în raport, cu referire la congestionarea traficului, la problemele de siguranță în ceea ce privește trotinetele electrice, dar și la condițiile de muncă precare pe care trebuie să le suporte adesea șoferii.
Raportul estimează că peste nouă milioane de persoane vor obține un venit din serviciile de mobilitate partajată în 2023, iar numărul acestora ar urma să crească la 16 milioane până în 2030.
Mobilitatea partajată are potențialul de a reduce în mod semnificativ emisiile urbane, însă impactul la nivel global depinde de factori precum comportamentul consumatorilor și coordonarea cu alte moduri de transport.
Potrivit raportului, modelele de utilizare a trotinetelor electrice arată că 10% dintre curse înlocuiesc direct deplasările cu mașina.
Foto: pvproductions – freepik