Realizat de Cult Research și GRF+, în parteneriat cu EFdeN, Barometrul României Responsabile – BARES, sau „Studiul celor 4 Românii”, apelează, în premieră pentru România, la metodologia LOHAS, Lifestyles of Health and Sustainability, pentru a oferi o segmentare a românilor în funcție de 6 dimensiuni cheie: Sănătate Fizică, Echilibru Psihic, Echilibru Emoțional (centrate pe atitudinea individului față de propria viață și stare de bine) și Spiritualitate, Conștiință Socială, Ecologie – care surprind atitudinea românilor față de mediu și comunitate.
Segmentarea BARES a identificat patru grupuri distincte, „4 Românii”, în funcție de diferențele semnificative în raportările respondenților cu privire la cele 6 dimensiuni investigate:
- Avangardiștii sustenabilității – categoria cea mai preocupată de mediu și cea mai înclinată să contribuie la schimbări pozitive în comunitate – reprezintă 36% din totalul populației.;
- Centrații pe sine – sunt satisfăcuți cu stilul actual de viață, au grijă de sănătatea lor (fizică și emoțională), pun accentul pe individualism. Au totuși un interes relativ ridicat față de ecologie. Acest grup reprezintă 22% din totalul populației;
- Spectatorii sociali – au o satisfacție medie vizavi de stilul de viață, nu doresc să se implice civic sau să facă schimbări. Spectatorii sociali reprezintă 26% din totalul populației;
- Deconectații social – Nu sunt mulțumiți de aspectele ce țin de alimentație, de sănătatea mintală și emoțională și nici de partea spirituală. Nu sunt interesați de ecologie sau de implicarea civică și conștiința socială. Reprezintă 16% din totalul populației.
Românii sunt cei mai preocupați de echilibrul emoțional, ecologie și sănătatea fizică. Echilibrul Emoțional este în topul priorităților, urmat de Ecologie, Sănătatea Fizică, Echilibrul Psihic, Conștiința Socială și Spiritualitate.
Referitor la rezultatele în funcție de generații, 50% din Gen Z se încadrează în categoria Spectatorilor Sociali, în timp ce 0% dintre aceștia sunt Centrați pe sine. Generația X este cel mai reprezentat segment între Avangardiștii Sustenabilității – 41%, urmată de Gen Y – 36%.
Studiul, relevant la nivel național, a fost realizat pe un eșantion de 800 de respondenți (cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani), majoritatea provenind din mediul urban.