Companii responsabile față de mediu și oameni

Platforma de mediu pentru București anunță 13 proiecte eligibile pentru runda IV dedicată biodiversității urbane

Biodiversitate Urbana Platforma de mediu pentru București ECSR
Biodiversitate Urbana Platforma de mediu pentru București ECSR

S-au închis înscrierile de proiecte pentru runda IV, dedicată biodiversității urbane, care s-a bucurat de mare interes din partea organizațiilor. Astfel, avem 13 proiecte eligibile, care vor intra în jurizare.

Proiectele însumează un buget solicitat de 2.684.607,83 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțare este de 500.000 lei. Iată proiectele care urmează să fie jurizate, în ordine aleatorie:

1. Asociația Wilderness Research and Conservation – BatWatch

2. Societatea Ecologică Aquaterra – Revitalizarea Ecosistemică:Transformarea Grădinii Botanice București într-un Hub Sustenabil de Biodiversitate și Educație Urbană

3. Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala București-Ilfov – Grădina Bio LTCN

4. Asociația Beehave – Permablitz la Regina Elisabeta

5. Appaps.org – Asociația Pt. Protecția Albinelor și Polenizatorilor Sălbatici – GradinaCuAlbine.ro|Serele Militari

6. Grupul de inițiativă Gradina din Gura Siriului– Gradina biodiversitara

7. Asociatia CSR Nest – Verde Buciumeni – Refacerea naturii în cartierul Buciumeni prin transformarea unei zone neglijate într-o arie naturală urbană

8. Asociația Alergam de placere – Amenajare și marcare traseu vizitare pădurea Băneasa

9. Grupul de Initiațivă Civică – Parcul Platanilor Greenfield – Parcul Platanilor Greenfield – rezervor de biodiversitate urbană pentru un viitor mai verde

10. Grupul de inițiativă Antigazon – Pasiune pentru diversitate. Studiu de îmbunătățire a percepției oamenilor asupra biodiversității

11. Asociația Parinti de Ciresari- Piata Domenii – MicroHabitat- Laborator Natural la Scoala

12. Grupul de inițiativă @Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure – Grija pentru locuri neingrijite: transformarea colectiva a spațiilor reziduale în oaze comunitare de biodiversitate

13. Fundaţia Visul Luanei – Salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice native din București și Ilfov

Cine va juriza proiectele dedicate biodiversității urbane?

Alex Oprița are o experiență de peste 10 ani ani în proiecte de voluntariat, construit comunități și de mediu. Este co-fondator al Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu. Și-a început activitatea profesională ca inginer structurist, domeniu la care a renunțat din pasiune pentru proiectele civice. A fost digital campaigner la Greenpeace România timp de trei ani, iar începând cu 2022 s-a alăturat echipei Fundației Comunitare București, în calitate de coordonator al Platformei de mediu pentru București. În cadrul Platformei de mediu pentru București, este responsabil de dezvoltarea și întreținerea comunității și facilitarea contextelor și instrumentelor de colaborare între organizații și grupuri de inițiativă, autorități publice și companii.

Bogdan Dragnea, entuziast ranger urban – Parcul Natural Văcărești, ambasador al Pactului Climatic European, asistent de cercetare în cadrul Departamentului de Dezvoltare Durabilă al Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului. Începând cu anul 2023 a preluat Direcția pentru Relația cu Mediul Asociativ din cadrul Primăriei Municipiului București, fiind responsabil de consolidarea relației dintre municipalitate și societatea civilă, inclusiv prin administrarea proceselor de finanțare nerambursabilă și bugetare participativă.

Claudia Ivan, Sustainability Manager în cadrul PENNY | REWE Romania, supraveghează toate aspectele referitoare la sustenabilitate în cadrul companiei, având cunoștințele, abilitățile și competențele necesare pentru a îndeplini misiunea de a accelera soluțiile de sustenabilitate și inovația în domenii precum sortiment sustenabil, protectia mediului și a climei, eficiența energetică, gestionarea resurselor, conservarea biodiversității, sau tratament social echitabil în cadrul PENNY | REWE Romania. Fiind un factor de decizie concentrat, coordonează strategia de sustenabilitate a companiei, urmărește să dezvolte strategii integrate de sustenabilitate în cadrul tuturor departamentelor operaționale și conduce echipe inter-departamentale în proiectarea, dezvoltarea și implementarea de soluții sustenabile de aproape 7 ani.

Mona Nicolici, Consultant sustenabilitate, comunicare și CSR, realizator Misiunea Verde, Europa FM.

Mona a condus timp de 14 ani Departamentul de Sustenabilitate și CSR în cadrul celei mai mari companii de energie din Sudul și Sud -estul Europei, OMV Petrom S.A. .

A creat “Țara lui Andrei”, cea mai mare și mai cunoscută platforma de responsabilitate sociala corporativa din România. Din 2015 s-a implicat personal în mai multe demersuri privind educația profesională din România și a reprezentat țara noastră , timp de 4 ani, ca ambasador al educației profesionale la “European Vocational Skills Week” al UE.

Acum este antreprenor , consultant in sustenabilitate, comunicare și CSR și realizator de emisiuni în domeniul sustenabilității și mediului, la Radio Europa FM, Misiunea Verde și la TVR „Picătura de sustenabilitate.

De-a lungul anilor, Mona a câștigat mai multe premii, pentru proiectele de CSR și sustenabilitate, atât alături de echipa sa, cât și individual.

Vlad Cioflec, Biolog specializat în reptile și amfibieni, pasionat de păsări și mamifere. Studiază parcul de doisprezece ani, urmărindu-i cu mare atenție dinamica naturală. Vlad este cel care a redescoperit singura specie de șarpe boa din țara noastră și coautorul cărții „Păsările din Lunca și Delta Dunării”.

În cadrul Asociației Parcul Natural Văcărești este implicat în activitățile de monitorizare a biodiversității, de management al habitatelor și de ghidare a grupurilor de vizitatori.

Share this article
Prev Post

„Verde pentru Generația Alpha”- program pentru educație de mediu în școlile din comunitățile vulnerabile din România

Next Post

Înscrieri record la Raiffeisen Comunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next