Companii responsabile față de mediu și oameni

HP Inc., parteneriat cu Pădurea Copiilor pentru un nou proiect de împădurire în sudul României

HP Inc. anunță un parteneriat cu Pădurea Copiilor și un nou proiect de împădurire în sudul României, într-una dintre cele mai afectate zone de schimbările climatice, pentru a sprijini comunitățile să facă față acestor provocări. Prin lansarea acestui nou proiect, asociația își continuă misiunea de a împăduri și reface terenuri neproductive în Sud-Muntenia, regiune în care procentul de împădurire este de doar 6,5%.

În primul an de campanie, vor fi plantați în medie 12.000 de puieți, începând din această toamnă. Inițiativa va avea impact direct asupra a 6.700 de locuitori din Filipeștii de Târg și, indirect, asupra a peste 230.000 de oameni care trăiesc în zona industrializată adiacentă orașului Ploiești.

„Misiunea noastră este ca, împreună, să asigurăm oamenilor un viitor în care să se bucure de beneficiile pădurilor”, subliniază Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. Romania. „Știința este fără echivoc, iar nevoia de a acționa este mai urgentă ca niciodată. De aceea sunt mândru că HP poate contribui la această inițiativă și la plantarea de arbori în zone care au foarte mare nevoie să fie regenerate prin împădurire.”

În perioada 2022-2026, puieții vor fi monitorizați și îngrijiți și, dacă va fi necesar, vor fi aplicate tratamente de combatere a dăunătorilor. De asemenea, între 2022 și 2024, vor avea loc activități de replantare în sezonul de toamnă acolo unde va fi nevoie. Pentru ca o pădure nouă să aibă o dezvoltare optimă, este nevoie de o rată de supraviețuire a puieților de 80%.

Despre HP

HP Inc. (NYSE: HPQ) creează tehnologii pentru o viață mai bună pentru oricine, oriunde pe glob. Prin portofoliul nostru de produse și servicii – PC-uri, imprimante, soluții de imprimare 3D – facilităm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.

Despre Pădurea Copiilor

Pădurea Copiilor luptă împotriva schimbărilor climatice abordând o problemă gravă care afectează regiunea Sud-Muntenia: lipsa pădurilor. Până în prezent, asociația a readus la viață prin împădurire peste 100 de hectare de teren neproductiv, dintre care aproape 30 de hectare se află la stare de masiv. Până în prezent, Pădurea Copiilor a reușit să implice 22 de comunități și peste 13.800 de voluntari în plantarea și îngrijirea a 841.750 de puieți, în șase județe. Până în 2035, Pădurea Copiilor își propune să crească păduri în 100 de comunități din regiunea Sud-Muntenia și să atragă comunitățile în protejarea pădurilor.

Share this article
Prev Post

Kaufland lansează „Atenție, delicios!”, prima campanie integrată anti-risipă alimentară

Next Post

KPMG lansează un program multianual pentru accelerarea soluțiilor globale privind ESG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next