România își va consuma în data de 20 iulie resursele naturale generate în acest an, ceea ce înseamnă că de atunci vom trăi „pe datorie” față de planeta Pământ. La nivel global, creditul ecologic al omenirii va fi epuizat pe 1 august. După această dată, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face, vor fi în contul generațiilor viitoare, anunță organizația internațională Global Footprint Network într-un raport dat publicității astăzi, de Ziua Mondială a Mediului.
Global Footprint Network calculează în fiecare an „Ziua Depășirii” sau „Earth Overshoot Day, care reprezintă data de la care omenirea începe să trăiască pe datorie ecologică, consumând din resursele anilor următori. Această zi marchează simbolic momentul în care cererea populației este mai mare decât oferta Pământului, ceea ce demonstrează creșterea consumului populației peste ceea ce poate Terra produce.
Ziua Suprasolicitării Pământului sau Ziua Depășirii, care variază de la an la an și depinde de cât de responsabili reușim să fim, este un raport între amprenta ecologică a activității umane și capacitatea ecosistemelor naturale de a se regenera pentru a absorbi deșeurile produse. În acest moment, naturii îi ia 19 luni să regenereze resursele care s-au epuizat în 12 luni, potrivit studiilor realizate de o organizație internațională în peste 180 de țări.
„Bunăstarea și libertatea pe care avansul tehnologic ni le oferă vin la pachet cu un consum uriaș de resurse. Dacă ne gândim că aproape 80% dintr-un echipament electronic poate fi reciclat, vom vedea că avem cel puțin o soluție pentru a salva resurse și a evita extracția de noi materii prime și minereuri. Reciclarea electronicelor reprezintă acel gest mic, care atunci când este multiplicat, poate avea forța să influențeze pozitiv aceste statistici”, declară Roxana Puia, Director de marketing al Asociației ENVIRON, implicată în managementul deșeurilor de echipamente electrice și electronice din România.
Potrivit reprezentanților Environ, până în 2022, întreaga omenire produsese deja 62 miliarde kg de deșeuri de echipamente electrice, dintre care doar 22,3%, au fost colectate şi reciclate corect.
Topul țărilor care risipesc cel mai mult resursele naturale
În ceea ce privește România, vom trăi pe datorie ecologică începând cu 20 iulie. Țara noastră se află pe locul 78 în acest clasament, după ce anul trecut a ocupat poziția 30. Cele mai risipitoare țări sunt Quatar (11 februarie), Luxemburg (20 februarie), Emiratele Arabe Unite (4 martie), Kuwait (5 martie), Bahrain și Estonia (8 martie).
La polul opus, printre cele mai atente la resursele naturale se află Kyrgyzstan, care pierde doar o zi din acest an (30 decembrie), Republica Moldova (28 decembrie), Guinea (27 decembrie), Maroc și Guinea franceză (22 decembrie).