Companii responsabile față de mediu și oameni

Jane Goodall i-ar fi „catapultat” pe Trump, Musk și Putin în spațiu

Celebră pentru devotamentul său față de natură, animale și omenire, Jane Goodall a lăsat lumii un mesaj neașteptat și plin de umor înainte de a pleca dintre noi, transmite AFP

Într-un interviu postum difuzat de Netflix, faimoasa primatologă a declarat că, dacă ar putea, i-ar trimite pe Donald Trump, Elon Musk, Vladimir Putin, Xi Jinping și Benjamin Netanyahu „cu o rachetă SpaceX, departe de planetă”.

Fragmentele din emisiunea „Famous Last Words”, filmată în martie și lansată după moartea ei la vârsta de 91 de ani, au devenit virale, generând zeci de milioane de vizualizări și aprinse discuții online – de la elogii pentru curajul și sinceritatea ei, până la suspiciuni că imaginile ar fi putut fi generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Netflix a confirmat însă că interviul este autentic și că Goodall și-a dat acordul ca acesta să fie difuzat doar după dispariția ei.

„Sunt, desigur, oameni pe care nu-i plac – și i-aș trimite bucuroasă pe una dintre navele lui Musk, spre planeta pe care e convins că o va descoperi”, a spus Goodall, zâmbind, la întrebarea moderatorului Brad Falchuk.

Ea a continuat, enumerându-i printre „pasageri” pe Musk, Trump, „adevărații săi susținători”, Putin, președintele Xi și premierul israelian Netanyahu, „împreună cu guvernul său de extremă dreapta”.

Discuția a virat apoi către tema agresivității la cimpanzei și paralelele cu natura umană. Goodall a explicat că și printre cimpanzei există „alfa” care domină prin forță și cei care își construiesc alianțe – cei din urmă fiind cei care rezistă.

„Cercetările mele m-au convins că agresiunea este înnăscută atât la cimpanzei, cât și la oameni – împărțim aproape 99% din ADN”, a spus ea. „Dar cred cu tărie că majoritatea oamenilor sunt, în adâncul lor, decenți.”

În încheiere, Jane Goodall a revenit la tonul său caracteristic de speranță și responsabilitate față de planetă:

„Dacă vreți să salvați ceea ce încă este frumos în această lume, dacă vreți să lăsați o planetă vie pentru generațiile viitoare, gândiți-vă la acțiunile voastre din fiecare zi.”

Ea a adăugat că are credința că „viața conștiinței continuă” după moarte:

„Nu pot să vă spun ce veți găsi dincolo de Pământ, dar pot să vă asigur că viața pe care o trăiți aici va influența viața pe care o veți găsi dincolo.”

Jane Goodall a murit săptămâna trecută, la vârsta de 91 de ani. Moștenirea ei rămâne una dintre cele mai luminoase din știință și activismul pentru natură: o voce blândă, dar fermă, care a reamintit lumii că empatia și curajul pot fi forme de rezistență.

Share this article
Prev Post

AI, educație și aer curat: România, în competiția NASA la cel mai mare hackathon din lume

Next Post

Crucea Roșie Română pregătește tinerii pentru provocările viitorului „Bine pentru viață. Club de Cruce Roșie în Școli”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next