Companii responsabile față de mediu și oameni

Fondul pentru Mediu: granturi pentru proiecte ONG de educaţie şi conştientizare a publicului privind protecţia mediului

Ministerul Mediului a publicat recent un proiect de ordin de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului. Solicitanţi eligibili sunt organizaţiile neguvernamentale, persoane juridice române, asociaţii sau fundaţii, înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului  nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Indicatorii de performanță ai Programului sunt reprezentați de dimensiunea grupului-țintă vizat de activitățile întreprinse și de numărul de probleme de mediu abordate.

Suma maximă care poate fi acordată unui proiect este de 500.000 lei, iar finanţarea se acordă în cuantum de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Sunt eligibile proiectele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au ca scop educația și/sau conștientizarea publicului privind protecția mediului;

b) minimum 70% din grupul țintă al proiectului vizează tineri cu vârsta între 6 – 18 ani;

c) vizează probleme de mediu din următoarele domenii:

  • poluarea aerului;
  • poluarea apelor;
  • defrișarea pădurilor;
  • poluarea cauzată de deșeuri (plastic, metal, substanțe chimice, deșeuri de echipamente electrice și electronice, etc.) și modalități de prevenire a efectelor asupra mediului;
  • circuitul de gestionare a deșeurilor/reutilizarea/ reciclarea/colectarea selectivă a deșeurilor; compostarea deșeurilor biodegradabile; eliminarea deșeurilor;
  • exploatarea necontrolată a resurselor pământului și epuizarea resurselor naturale;
  • beneficiile utilizării de resurse naturale regenerabile / importanța energiei verzi;
  • protecția ariilor naturale / parcurilor naturale;
  • agricultura intensivă și repercusiunile acesteia asupra mediului;
  • industrializarea excesivă și repercusiunile acesteia asupra mediului;
  • protecția florei și faunei;
  • schimbări climatice/dezastre naturale/eroziunea solului/inundații/secetă/încălzire globală;
  • efectele gazelor cu efect de seră asupra mediului;
  • drepturile și obligațiile de mediu care revin cetățenilor și insituțiilor publice locale.

Durata de implementare a proiectului este de maximum 18 luni de la data încheierii contractului de finanțare, cu posibilitatea extinderii cu încă 6 luni.

Observațiile persoanelor fizice şi juridice pot fi transmise până pe 22 mai. Persoana de contact din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (Administrația Fondului pentru Mediu) pentru primirea opiniilor, comentariilor și observațiilor este Adrian Ștefănescu: adrian.stefanescu@afm.ro

Share this article
Prev Post

România a înregistrat în 2019 cel mai mare număr de decese din Europa de Sud-Est cauzate de poluarea aerului

Next Post

Olanda inaugurează cea mai mare parcare acoperită cu peste 90.000 de panouri solare bifaciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next