Uber, cea mai mare platformă de mobilitate din lume, s-a angajat să devină o complet electrică, cu emisii zero, până în 2030 în SUA, Canada și Europa și până în 2040 la nivel global, iar 100% dintre cursele efectuate să se realizeze în vehicule cu emisii zero, informează GreenBiz.
Sally Fouts, liderul global al campaniei The Climate Pledge de la Amazon, a stat de vorbă cu Thibaud Simphal, noul șef global al departamentului de sustenabilitate al Uber, pentru a afla mai multe despre obiectivele companiei în materie de climă, despre planurile de a ajuta șoferii să treacă la vehiculele electrice, despre extinderea micromobilității și despre sfaturile sale pentru alte companii de transport și mobilitate interesate să acorde prioritate soluțiilor climatice.
Întrebat care este planul proiectului “Viitorul verde”, Thibaud Simphal a răspuns că prin acest proiect Uber oferă 800 de milioane de dolari pentru a ajuta sute de mii de șoferi să treacă la vehiculele electrice cu baterii (BEV) până în 2025. Aceste resurse includ noi oportunități de câștig pentru șoferii cu vehicule ecologice și electrice, cum ar fi Uber Green (o opțiune de transport cu emisii reduse) și stimulente pentru a-i încuraja să treacă la vehicule complet electrice.
Utilizarea vehiculelor electrice pe Uber a crescut de mai mult de două ori după angajamentul de a reduce emisiile de noxe, iar în orașe precum Londra, unde mai mult de 1 din 10 mile parcurse cu aplicația uber sunt acum complet electrice, se observă deja progrese semnificative.
Thibaud Simphal a declarat că educația este o parte esențială a eforturilor companiei Uber în tranziția către zero emisii. “Atunci când vorbim cu șoferii de vehicule electrice, aflăm că aceștia sunt în mare parte mulțumiți că au făcut trecerea la conducerea unui vehicul electric pe platforma Uber. Dar mai sunt încă multe de educat atât în cazul șoferilor, cât și al călătorilor. În Europa, am introdus un program de ambasadori EV, precum și seminarii web și evenimente. De asemenea, am colaborat cu terți pentru a oferi șoferilor un calculator al costului total de proprietate, personalizabil până la nivel de oraș, astfel încât șoferul să poată vedea ce stimulente pentru vehiculele electrice îi sunt disponibile. Astfel, șoferii pot să facă o comparație a costurilor de operare între vehiculul lor actual și unul electric.”
Pe măsură ce numărul șoferilor de vehicule electrice Uber crește, tot mai mulți călători au ocazia să aibă o experiență directă cu acestea. Uber Green este acum disponibil în peste 100 de piețe urbane importante de pe mai multe continente și în peste o duzină de țări, ceea ce îl face cea mai răspândită soluție de mobilitate la cerere din lume pentru călătorii fără emisii sau cu emisii reduse.
“În prezent, le oferim călătorilor din 170 de piețe metropolitane globale acces în aplicație la alternative precum mopede, biciclete și scutere electrice, în locul mașinilor. Trebuie să continuăm să construim produse care să le faciliteze oamenilor menținerea unui stil de viață fără mașini sau cu mașini puține. Faptul de a putea lua o bicicletă sau o trotinetă electrică la simpla apăsare a unui buton schimbă modul în care oamenii se deplasează în orașe”.
Simphal a mai precizat angajamentul luat ca până în 2030, toate operațiunile corporative să genereze zero emisii nete și, până în 2040, emisiile totale de gaze cu efect asupra climei să fie egale cu zero în toate domeniile de acțiune 1, 2 și 3, precum și grija pe care compania o acordă mediului în momentul în care sunt alese spațiile de lucu și furnizorii cu care lucrează.
“În Statele Unite, ne-am angajat să ne alimentăm birourile cu energie regenerabilă în proporție de 100% până în 2025 și facem progrese mari. În centrul nostru din Phoenix, 100 la sută din energia electrică este asigurată cu energie regenerabilă, iar în Texas am semnat recent un contract de achiziție cu ferma eoliană Azure Sky a Enel Green Power. Faptul de a avea birouri și operațiuni sustenabile nu este bun doar pentru planeta noastră, ci și pentru oamenii noștri”
Foto: UBER