Companii responsabile față de mediu și oameni

Absolut Vodka va comercializa în premieră mondială sticle de votcă fabricate din hârtie

Este prima dată când o companie globală de băuturi spirtoase va comercializa în magazine astfel de sticle ca urmare a unor teste anterioare efectuate de Absolut în cadrul unor festivaluri din Marea Britanie și Suedia. Aceasta reprezintă o etapă importantă pentru Absolut al cărei obiectiv este de a deveni un produs neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030 – o condiție prealabilă pentru a putea atinge acest obiectiv fiind reducerea amprentei de carbon a ambalajelor sale.

Inițiativa Absolut este rezultatul colaborării cu Paboco – Paper Bottle Company, firmă specializată în realizarea de ambalaje neconvenționale, cunoscută pentru parteneriatele cu mărci globale, precum The Coca-Cola Company, Carlsberg, P&G și L’Oréal.

Absolut va testa modul în care sticla pe bază de hârtie se transportă și cum o percep consumatorii, comercianții și partenerii din lanțul de apeovizionare. Spre deosebire de testele pilot inițiale, care au fost realizate pentru Absolut Mixt ready-to-drink, care avea o concentrație scăzută de alcool pur în sânge (5%), această sticlă va fi testată cu o concentrație de alcool pur în sânge mai mare de 40% pentru Absolut Vodka.

Sticlele de hârtie de 500 ml vor fi vândute în 22 de magazine Tesco din Greater Manchester pe toată durata verii. Aceste sticle de primă generație sunt fabricate din 57% hârtie cu un strat integrat din plastic reciclabil. Facilitățile de reciclare din Manchester și ratele sale ridicate de reciclare fac din acest oraș locul perfect pentru lansarea testului.

În timp ce sticlele de sticlă standard sunt, de asemenea, reciclabile, sticlele din hârtie sunt de opt ori mai ușoare și mai ușor de transportat. Absolut crede că consumatorii vor păstra și vor folosi aceste sticle și în exterior, la evenimente precum festivalurile.

Elin Furelid, director al Future Packaging la Absolut, a declarat: „Acesta este un pas mai aproape de viziunea noastră de a avea o sticlă complet bio (…) Hârtia este tactilă; este frumoasă; este autentică; este ușoară. Acesta a fost punctul nostru de plecare. Dar aceasta nu este doar o idee pe hârtie. Ne dorim ca consumatorii și partenerii să se alăture călătoriei noastre către un viitor mai durabil. Împreună putem dezvolta soluții de ambalare pe care oamenii le doresc și de care lumea are nevoie. De aceea, parteneriatele îndrăznețe cu organizații care gândesc la fel ca noi pentru a testa apele vor fi din ce în ce mai cruciale în călătoria noastră net zero.”

Absolut este pe cale să devină un produs neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030, distileria sa emițând cu 98% mai puține emisii decât o distilerie medie.

Accesează comunicatul Absolut

Share this article
Prev Post

­Sustainable Living Podcast revine pentru un nou sezon, promovând practicile durabile la Promenada Mall

Next Post

Burse IKEA pentru tinerii antreprenori sociali care vor să-și promoveze afacerea la Summitul One Young World 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next