Companii responsabile față de mediu și oameni

ASAP România caută elevi ambasadori care să fie mesageri ai reciclării în școala lor

ASAP România, programul de responsabilitate socială al fundației The Institute, invită elevii de clasele a X-a și a XI-a din întreaga țară să se înscrie până pe 31 iulie 2024 ca mesageri ai faptelor verzi, ai colectării separate și ai reciclării.

Viitorii ambasadori ASAP trebuie să nu fi fost anterior ambasadori în program, iar școala din care fac parte trebuie să fie deja parte din programul ASAP.

Noii ambasadori ASAP vor avea de îndeplinit, pe parcursul anului școlar 2024 – 2025, diverse misiuni educative și distractive; vor fi purtătorii de cuvânt ASAP în școala și în orașul lor, intermediind astfel și relația dintre echipa ASAP și colegii sau profesorii lor. Și, ca cerință creativă, vor realiza materiale foto și video pentru canalele de social media ale programului.

„(…) A fi ambasador ASAP înseamnă mai mult decât că vor învăța despre sustenabilitate și leadership. Vor face parte din comunitatea de ambasadori ASAP din întreaga țară și vor avea sprijin pentru propriile lor proiecte legate de mediu. Ba mai mult, vor primi o adeverință de voluntariat și o scrisoare de recomandare pentru implicarea lor în program, dar și un kit de merch pe care toți adolescenții îl adoră, pentru că e chiar foarte cool! Sper că v-am convins și așteptăm cu multă bucurie să ne cunoaștem!” a spus Mihaela Tutunaru, coordonatorul programului ASAP. În plus „ne dorim ca elevii ambasadori să ne ajute în acest an cu propuneri de succesori – ce coleg/ă a lor poate fi potrivit/ă pentru acest rol, în următoarea generație de ambasadori”.

În anul școlar 2023-2024, 25 de elevi ambasadori din 12 orașe au fost purtătorii de cuvânt ASAP în școlile lor și mesageri ai responsabilității sociale. Elevii au avut de îndeplinit 5 misiuni pe parcursul anului școlar: jocul „Adevăr sau Reciclare”; ASAP Yourself, prin care au transformat articole vestimentare vechi; ASAP Debate, prin care au argumentat pro și contra, alături de colegi, pe o temă aleasă de organizatori; ASAP mituri despre reciclare și CinemASAP, prin care au vizionat și discutat ulterior subiectele a 7 scurtmetraje pe teme de mediu.

Misiunile pentru generația 2024-2025 vor fi comunicate pe paginile de social media ale programului, Facebook, Instagram și Tiktok.

Înscrierile pentru următoarea generație de ambasadori se fac prin completarea acestui formular.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei Reset Plastic a grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Sursa foto: ASAP România

Share this article
Prev Post

Cartoon Network Campionii Climei celebrează importanța apei și conservarea resurselor de apă

Next Post

Fermierii spanioli și francezi blochează drumurile de frontieră cu câteva zile înainte de alegerile europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next