Companii responsabile față de mediu și oameni

Carrefour și InspirAction anunță rezultatele etapei curente a programului educațional „Gesturi mici pentru practici mari”

  • Peste 910.000 de donații Act for Good realizate de utilizatorii aplicației digitale Carrefour România pentru cele 18 instituții de învățământ participante
  • 637.938 de donații pentru primele 7 instituții câştigătoare
  • Celelalte 11 instituții de învățământ  rămân în competiție până la 30 septembrie

Carrefour România și Asociația InspirAction anunță rezultatele etapei curente a programului educațional „Gesturi mici pentru practici mari”. 7 instituții de învățământ au fost selectate ca finaliste în această etapă, marcând un pas important în promovarea sustenabilității în mediul educațional românesc.

Aceste școli vor beneficia de un pachet complex de sprijin, care include atât beneficii educaționale, precum organizarea unor sesiuni speciale de educație în economie circulară, oferind elevilor şi profesorilor oportunitatea de a se implica în construirea unui viitor sustenabil, cât şi dotarea instituțiilor de învățământ cu sisteme fotovoltaice de ultimă generație.

Investițiile în tehnologie verde nu doar că vor reduce semnificativ amprenta de carbon a școlilor, ci vor servi și ca instrument educațional practic, demonstrând beneficiile și funcționalitatea energiei regenerabile.

În fruntea clasamentului școlilor finaliste se află Școala Gimnazială Podgoria, urmată îndeaproape de Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”.

Competiția rămâne deschisă pentru încă 11 școli, care își mențin punctajele şi vor putea acumula în continuare donații de puncte Act For Good și ambalaje reciclate prin sistemul SGR în aplicația digitală Carrefour România. Acestea continuă cursa până la finalul lunii septembrie, când vor fi anunțate următoarele șapte unități de învățământ ce vor fi recompensate.

Ajuns la cea de a doua ediție, programul „Gesturi mici pentru practici mari” și-a demonstrat eficacitatea și impactul educational: până în prezent, peste 2.400 de elevi au beneficiat de sesiuni educative specializate centrate pe principiile economiei circulare și energiei regenerabile. Cursurile au fost susținute de 116 cadre didactice voluntare. Mai mult, succesul ediției precedente se reflectă în dotarea a șase instituții de învățământ cu sisteme fotovoltaice, marcând începutul unei transformări tangibile în infrastructura școlară.

Ediția curentă reprezintă un salt calitativ în ceea ce privește implicarea comunității. Carrefour România a introdus o inovație, prin intermediul aplicației Carrefour, secțiunea Act For Good, transformând experiența de cumpărături într-un act de responsabilitate socială. Acum, fiecare client Carrefour are oportunitatea de a deveni un susținător activ al educației sustenabile, putând dona punctele acumulate prin cumpărături sau reciclare către școlile participante la concurs.

Rezultatele din primele două luni sunt remarcabile: s-au înregistrat peste 910.000 de donații din partea a mai mult de 3.500 de utilizatori ai aplicației Carrefour. Printre donații s-au numărat și peste 119.000 de ambalaje reciclate prin sistemul SGR.

„Suntem profund impresionați de mobilizarea extraordinară a comunităților locale și de dorința manifestată de clienții Carrefour de a contribui la un viitor sustenabil. Programul ‘Gesturi mici pentru practici mari’ nu doar că subliniază importanța acțiunilor individuale, ci evidențiază și rolul esențial pe care educația și economia circulară îl joacă în formarea unei noi generații de cetățeni responsabili. Dorim să aducem mulțumiri tuturor celor implicați și să încurajăm continuarea acestui efort colectiv pentru un impact durabil.” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.

Participarea la programul „Gesturi mici pentru practici mari”  este deschisă tuturor, prin câțiva pași simpli:

  • Descărcarea aplicației Carrefour din Google Play sau App Store
  • Reciclarea recipientelor PET, sticlelor și dozelor compatibile cu Sistemul Garanție Returnare la automatele de reciclare din magazinele Carrefour
  • Scanarea tichetelor de reciclare în aplicația Carrefour
  • Donarea de puncte Act for Good și înregistrarea gestului de reciclare
Share this article
Prev Post

China înregistrează cea mai caldă lună din istoria recentă

Next Post

OMS: Căldura extremă face peste 175.000 de victime anual în Europa, iar cifrele sunt pe cale să crească

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next