CE: Europa ar putea înregistra în 2022 cea mai gravă secetă din ultimii 500 de ani

Seceta din Europa “pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani”, a anunţat astăzi Comisia Europeană, potrivit stiri.tvr.ro.

Un raport realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) din cadrul CE arată că până în data de 10 august, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidenţa unei alerte de nivel maximal.

Este o evaluare intermediară care se va confirma sau nu la finalul anului.

Precipitaţiile scăzute şi valurile de căldură care s-au manifestat începând cu luna mai au afectat debitele râurilor în Europa. Volumele reduse de apă au avut efecte adverse şi asupra sectorului energetic, atât asupra producţiei hidrocentralelor, cât şi asupra sistemelor de răcire a centralelor electrice. Seceta a redus substanţial randamentele culturilor agricole de vară. Cele de porumb, soia şi floarea soarelui sunt cele mai afectate, spun autorii raportului. Conform raportului, regiunile în care condiţiile meteorologice se agravează cel mai mult sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022 – de exemplu nordul Italiei, sud-estul Franţei şi anumite zone din Ungaria şi România.

Oamenii de ştiinţă prognozează că vremea extrem de caldă şi uscată comparativ cu limitele normale va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie în vestul regiunii euro-mediteraneene.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Prev
Crowd4SDG a lansat Competiția Open17 pentru Justiție Climatică

Crowd4SDG a lansat Competiția Open17 pentru Justiție Climatică

Persoanele cu vârsta de 16+, cu idei de proiecte sau proiecte pilot pe tema

Next
DRESSINGZ și SARTO Bespoke, parteneriat comercial pentru stimularea circularității articolelor vestimentare

DRESSINGZ și SARTO Bespoke, parteneriat comercial pentru stimularea circularității articolelor vestimentare

DRESSINGZ, platforma care facilitează circularitatea vestimentară prin vânzarea

You May Also Like