Companii responsabile față de mediu și oameni

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 100 mil. euro pentru regenerarea pădurilor

Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de 100 de milioane de euro pentru a sprijini regenerarea pădurilor deteriorate, informează stiri.tvr.ro.

Schema va fi finanţată prin Facilitatea de redresare şi rezilienţă (“FRR”), în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare şi rezilienţă al României şi a adoptării acestuia de către Consiliu. Scopul schemei este de a sprijini proprietarii de păduri să facă progrese cu regenerarea pădurilor în zonele afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile, infestări cu dăunători şi evenimente dezastruoase.

Sprijinul va lua forma unor granturi directe pentru proprietarii de păduri privaţi şi publici, precum şi asociaţiile acestora, desfășurându-se până la data de 30 iunie 2026. Comisia a evaluat măsura în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat şi, în special, în conformitate cu Orientările din 2014 privind ajutorul de stat în sectoarele agricole şi forestiere şi în zonele rurale şi în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii.



Share this article
Prev Post

S-a lansat Black Sea ClimAccelerator 2022 – Acceleratorul startupurilor verzi

Next Post

Kaufland România – prima infrastructură de colectare a produselor de îngrijire personală și a locuinței la nivel național

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next