Pe măsură ce necesitatea de a lua măsuri împotriva schimbărilor climatice devine tot mai urgentă, așteptările părților interesate — de la investitori și autorități de reglementare, la clienți și angajați — trebuie să crească în mod similar. În acest context, comunicarea și raportarea privind sustenabilitatea au depășit statutul de simple exerciții de conformitate, devenind elemente centrale pentru modul în care companiile își desfășoară activitatea, concurează și, mai ales, construiesc încredere, scrie publicația edie.
O raportare transparentă generează credibilitate, în timp ce o comunicare convingătoare conturează profilul brandului și consolidează loialitatea.Ambele sunt esențiale pentru a naviga provocările actuale, de la calitatea datelor și complexitatea emisiilor din Scope 3, la presiunea de a comunica progresele fără a cădea în capcana exagerărilor sau a acuzațiilor de „greenwashing”. O strategie abilă și bine gândită poate transforma aceste provocări în oportunități pentru progrese reale.
Planuri de Tranziție Credibile
Orice demers serios de sustenabilitate începe cu un plan de tranziție credibil (CTP). Acesta nu este doar un document de bifat, ci un instrument strategic ce arată cum o companie își va aloca resursele financiare și umane pentru a atinge obiectivele de decarbonizare. Pentru a obține sprijinul consiliului de administrație, aceste planuri trebuie să folosească limbajul finanțelor și al strategiei corporative, nu doar al sustenabilității.
Elemente cheie pentru succes:
- Implicarea conducerii: Asigurarea alinierii și a responsabilității la cel mai înalt nivel este esențială încă de la început.
- Transparență radicală: Planurile trebuie să recunoască deschis incertitudinile și lacunele, fie că țin de politici guvernamentale, de maturitatea tehnologică sau de capacitățile interne. Această abordare construiește încredere.
- Raportare narativă: Deși raportarea ESG devine o practică standard, diferența o face calitatea. Dincolo de datele tehnice, rapoartele de impact trebuie să conțină un narativ clar, explicând contextul și relevanța cifrelor pentru a rezona cu toți stakeholderii.
Comunicarea internă și angajamentul echipelor
Strategiile de sustenabilitate sunt implementate de către angajații din întreaga organizație, însă adesea nivelul de cunoaștere a acestora este redus. Un studiu a relevat că doar 34% dintre angajați pot explica cu încredere angajamentele climatice ale companiei lor.
Cum poate fi stimulată implicarea internă:
- Adaptarea limbajului: Argumentele trebuie adaptate în funcție de departament. Pentru unii funcționează perspectiva etică, dar pentru mulți, limbajul riscului, al rezilienței și, mai ales, al oportunităților de business este mult mai eficient. Cadrul celor „patru R” — Risc, Revenue (Venituri), Reziliență și Reputație — s-a dovedit a fi un instrument convingător pentru management.
- Training personalizat: Programele de formare trebuie să fie relevante pentru rolul fiecărui angajat. În timp ce un membru al consiliului de administrație are nevoie de o înțelegere strategică, un angajat din prima linie poate avea nevoie de informații despre acțiuni simple, cu impact imediat.
- Crearea de ambasadori: Integrarea unor „ambasadori ai sustenabilității” în echipele operaționale poate crește exponențial angajamentul și responsabilitatea la nivelul întregii companii.
Amplificarea impactului: Dialogul cu stakeholderii externi
Teama de a fi acuzate de „greenwashing” sau de a atrage critici nejustificate („tall poppy syndrome”) face ca multe companii să ezite în a-și comunica succesele.
Strategii pentru o comunicare externă eficientă:
- Înțelegerea publicului: O greșeală frecventă este presupunerea că problemele interne (precum emisiile de carbon) sunt prioritare și pentru public. Adesea, clienții rezonează mai puternic cu subiecte tangibile, cum ar fi deșeurile de plastic sau ambalajele. Este vital să întrebi stakeholderii ce contează pentru ei.
- Găsirea unui „cârlig” (hook): Pentru a capta atenția, este necesar un mesaj simplu, o poveste sau o acțiune ușor de asimilat. Mesajele amuzante sau emoționante pot fi mult mai eficiente în a atrage publicul decât rapoartele tehnice tradiționale.
- Evitarea jargonului: „Supa de acronime” și limbajul tehnic complex amețesc publicul. Comunicarea trebuie să fie clară, directă și să folosească limbajul audienței.
Marea Provocare: Gestionarea emisiilor Scope 3
Emisiile din Scope 3, generate în lanțul valoric, reprezintă cea mai mare și mai dificilă componentă a strategiei net-zero a unei companii. Aici, provocarea principală nu este analiza datelor, ci angajarea furnizorilor.
Abordări pentru gestionarea lanțului de aprovizionare:
- Simplitate și suport: Procesele și formularele de colectare a datelor trebuie simplificate pentru a nu copleși furnizorii. Este recomandat să se înceapă cu datele minime necesare, construind treptat.
- „Morcovul și bățul”: O strategie eficientă combină stimulente („morcovul”), precum statutul de furnizor preferențial, cu penalități („bățul”) pentru neîndeplinirea țintelor.
- Comunicare prin echipele comerciale: Solicitările legate de sustenabilitate au mai mult succes atunci când vin din partea departamentelor de achiziții sau comerciale, cu care furnizorii au deja o relație stabilită.
