Companii responsabile față de mediu și oameni

Consilieră de stat: Doar 1% dintre resursele rezultate din reciclarea deşeurilor municipale reintră în circuitul economic

Suntem pe ultimul loc în topul reciclării deşeurilor municipale şi am ajuns să ne complacem, probabil, în această situaţie, în condiţiile în care doar 1% dintre resursele rezultate din cele 11%-13% deşeuri municipale reciclate sunt reintroduse în circuitul economic, a declarat într-o conferinţă de specialitate, Mihaela Frăsineanu, consilieră de stat la Cancelaria prim-ministrului, potrivit Agerpres.

„Aş vrea să fim un pic realişti. Suntem la nişte ani buni de la aderarea României la Uniunea Europeană. 2007 a fost momentul în care noi am crezut că o să rupem tot, că toate fondurile care vin de la Comisia Europeană, de la Uniunea Europeană, vor fi cheltuite. Toată lumea a pornit cu un entuziasm foarte mare în acest sens, mai ales dacă vorbim despre managementul deşeurilor. Din păcate, realitatea ne-a demonstrat că nu s-a făcut mare lucru şi, între timp, peste noi au venit noi obiective şi noi ţinte, noi obligaţii, noi presiuni cărora n-am ştiut şi nu ştim cum să le facem faţă. Topul acesta al ruşinii este într-adevăr un top. E adevărat că nu suntem singurii care nu ne-am îndeplinit obiectivele, că vorbim despre reciclarea deşeurilor municipale, despre celelalte categorii de de deşeuri şi că alături de noi mai sunt şi alte state care nu şi le-au îndeplinit. Corect. Numai că noi suntem pe ultimul loc şi am ajuns probabil să ne complacem în această situaţie, că, Ok, suntem pe ultimul loc, atât putem, nu e nicio problemă. Poate ne mai păsuieşte Comisia Europeană, poate ne mai dă ceva bani să construim alte sisteme pentru a face o colectare separată, un transport separat, pentru a face reciclare de calitate, pentru a reintroduce în circuitul economic materiile care sunt absolut necesare”, a spus Frăsineanu.

Potrivit sursei citate, în România, doar 1% dintre resursele rezultate din reciclarea deşeurilor sunt reintroduse în circuitul economic.

„Dincolo de acea cifră ruşinoasă, undeva între 11% şi 13% reciclare din deşeuri municipale, o să vă spun o cifră şi mai ruşinoasă: doar 1% dintre resursele rezultate din reciclarea deşeurilor sunt reintroduse în circuitul economic. Deci, pe toate celelalte le risipim. Şi o să vă fac o comparaţie: România depinde în proporţie de 10% de resursele din import. Asta înseamnă că suntem o ţară bogată, ne permitem să risipim şi am ajuns cumva să ne complacem în situaţia asta. Am ajuns să nu luăm atitudine, pentru că la un moment dat fiecare dintre noi am făcut un gest greşit – am aruncat o hârtie pe stradă, un chiştoc de ţigară, orice… O să vă dau şi exemplul Japoniei, care depinde în proporţie de peste 90% de resursele din import şi care a considerat că, neavând resurse naturale, este cazul să investească în singura resursă pe care o avea la dispoziţie, respectiv oamenii, în educaţie, în conştientizare, în profesionalizare, în stimularea oamenilor pentru a deveni nişte oameni activi în societate şi care înţeleg ca o datorie faţă de mediu şi faţă de societate şi faţă de tot. Poate că ar trebui şi noi în România să schimbăm paradigma asta şi să vorbim despre resursa cea mai importantă, respectiv oamenii în care să investim”, a spus reprezentanta Guvernului.

În viziunea lui Frăsineanu, economia circulară trebuie privită ca pe o afacere în care fiecare trebuie să facă ceva şi pentru conlocuitori.

„Sunt convinsă că nu suntem doar la 1% circularitate a economiei şi ar trebui să ne ridicăm un pic şi să ne scuturăm, pentru că vorbim de economie circulară, care înseamnă model de business şi câştiguri. Fiecare trebuie să vadă cum pot să fac, să câştig bani, dar făcând şi întorcând ceva către comunitate şi către mediul în care am crescut. Eu consider că asta este datoria fiecăruia dintre noi, că dincolo de ce ne luăm pentru noi, mai există şi ceva ce trebuie să facem şi pentru cei din jur, pentru alţii şi pentru un bine comun pe care cred că l-am pierdut”, a afirmat Mihaela Frăsineanu.

Sursa foto: Freepik

Share this article
Prev Post

Saint-Gobain România și-a instalat prin PNRR o centrală fotovoltaică la fabrica din Turda

Next Post

Ultima centrală pe cărbune din Regatul Unit se închide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next