Mari agenții de publicitate care lucrează cu unele dintre mari companii de petrol și gaze și cu alți clienți poluanți au primit distincții pentru sustenabilitate la recenta ceremonie de decernare a premiilor Cannes Lions – în ciuda faptului că au lucrat cu mari companii de petrol și gaze și cu alți clienți poluanți, relatează publicația deSmog, care documenteză campanii de dezinformare privind încălzirea globală.
Premiile obținute de agențiile de publicitate și PR deținute de WPP, Publicis Groupe și Edelman la categoria „Obiectivele de dezvoltare durabilă”, din cadrul celei mai recente ediții a festivalului, nu au luat în considerare activitatea acestor agenții în favoarea industriei combustibililor fosili.
Potrivit site-ului Cannes Lions, această categorie „celebrează rezolvarea creativă a problemelor, soluțiile sau alte inițiative care valorifică creativitatea și încearcă să aibă un impact pozitiv asupra lumii”. Juriul evaluează candidaturile în funcție de modul în care acestea „au contribuit la Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă în ceea ce privește oamenii, planeta, prosperitatea, pacea și parteneriatele”.
Premiul cel mare a revenit agenției de publicitate Publicis Conseil, cu sediul la Paris, și gigantului auto Renault, pentru o campanie în care producătorul auto arată cum asigură propriile soluții de transport lucrătorilor din zonele cu acces redus la transportul public.
Filială a holdingului francez Publicis Groupe, Publicis Conseil, cu sediul la Paris, lucrează din 2015 cu firma franceză de energie Energie, iar anterior a avut un contract cu TotalEnergies, a șasea cea mai mare companie de petrol și gaze din lume, potrivit studiului DeSmog.
Edelman, cea mai mare companie de relații publice din lume, a primit o medalie de aur la categoria „Sustenabilitate” pentru o campanie cu compania de transport maritim DP World. Anunțul a primit, de asemenea, un leu de titan pentru „creativitate care schimbă regulile jocului” și o medalie de argint la categoria business-to-business (B2B).
Campania, intitulată „The Move to -15”, descrie modul în care temperaturile de depozitare la rece pentru transportul alimentelor congelate pot fi crescute în siguranță de la -17 la -15 grade Celsius. Schimbarea promite economii de energie de „25 terawatt-ore și 17,7 milioane de tone de [emisii] de carbon anual”, conform site-ului web al Edelman.
În anunț, o voce din off afirmă că „într-o lume care se încălzește, fiecare grad are un impact semnificativ”.
Cu toate acestea, agenția și-a reînnoit recent contractul global de relații publice cu Shell și – potrivit grupului de campanie Clean Creatives – are relații continue cu marile companii de petrol și gaze Chevron și Sasol.
Climate Investigations Center a descris Edelman drept „agenția dominantă de PR pentru asociațiile comerciale care promovează o agendă anti-ecologică”.
Alți câștigători ai medaliei de aur la categoria „Sustenabilitate” au fost AKQA și Ogilvy Columbia, ambele deținute de grupul media global WPP cu sediul la Londra. AKQA are în prezent un contract cu Saudi Aramco, potrivit Clean Creatives, în timp ce analiza DeSmog a arătat că Ogilvy are legături de lungă durată cu o serie de clienți din industria de petrol și gaze, printre care se numără BP, Shell și Chevron.
Ogilvy a primit, de asemenea, un Grand Prix la Cannes Lions pentru un spot de reciclare creat pentru Coca Cola, cel mai mare poluator de plastic din lume.
Nu este prima dată când premiile pentru sustenabilitate din publicitate au onorat campanii create de agenții care lucrează și cu industria combustibililor fosili. În ianuarie, DeSmog a raportat că trei sferturi dintre cele mai importante premii pentru publicitate sustenabilă din Regatul Unit au fost acordate agențiilor care au clienți poluanți.
Cu doar câteva săptămâni înainte de ceremonia Cannes Lions, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Gutteres, a îndemnat guvernele să interzică publicitatea pentru combustibilii fosili și agențiile să rupă orice legătură cu această industrie.
În speech-ul de la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, din 5 iunie, Guterres a făcut apel la industria publicitară „să înceteze să mai acționeze în calitate de facilitatori ai distrugerii planetei”.
Rețeaua londoneză de transport public a promovat sute de campanii pentru combustibili fosili în ultimii 6 ani
În paralel, deSmog a dezvăluit, pe baza cererilor de acces la libertatea de informare, că peste 240 de campanii publicitare ale companiilor petroliere și de gaze au fost găzduite de rețeaua londoneză de transport public (TfL) în ultimii 6 ani.
Potrivit analizei deSmog, citate de publicația edie, BP apare ca principalul agent de publicitate pentru combustibili fosili în rețeaua TfL de când primarul Londrei, Sadiq Khan, s-a angajat să elimine emisiile nete de carbon ale orașului până în 2050, un obiectiv revizuit ulterior la 2030.
Numai în anul fiscal 2019-2020, BP a plasat aproximativ 168 de campanii.
Shell și grupul de lobby Offshore Energies UK (fost Oil & Gas UK) sunt alți advertiseri importanți parteneri cu TfL.
Gigantul petrolier norvegian Equinor a lansat 14 campanii, dintre care trei au apărut în anul fiscal 2022-2023, în timp ce guvernul britanic delibera cu privire la aprobarea exploatării câmpului petrolier Rosebank din Marea Nordului.
Din aprilie 2022, Canadian Energy Centre, un grup de lobby al combustibililor fosili, a desfășurat, de asemenea, două campanii pe rețeaua TfL.
Potrivit analizei deSmog, numărul campaniilor în rețeaua TfL crește la 1.275 dacă sunt incluși și furnizorii de energie care încă utilizează combustibili fosili, precum E.ON, British Gas și Scottish and Southern Energy.
În timp ce companiile petroliere și de gaze susțin că sunt în tranziție către o energie verde, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) raportează că industria petrolieră a investit doar 2,5% din cheltuielile sale de capital în energie curată în 2022, marea majoritate fiind încă direcționată către proiecte de petrol și gaze.
TfL a lansat în 2021 un plan zero net până în 2030. Până în prezent, accentul a fost pus pe reducerea emisiilor operaționale prin intervenții precum iluminatul eficient din punct de vedere energetic, panourile solare și sistemele de încălzire cu emisii reduse de carbon din stații.
Foto credit: Edelman (Explicație foto: Edelman a câștigat un premiu de top al industriei publicitare pentru o campanie de promovare a economiilor de energie și de emisii, chiar dacă este cunoscută pentru colaborarea sa cu companiile producătoare de combustibili fosili și cu grupurile comerciale)