Știați că puteți solicita distribuitorilor să preia gratuit echipamentele vechi, de dimensiuni mari, atunci când cumpărați altele noi? Sau că jucăriile cu baterie ori felicitările muzicale trebuie și ele reciclate? Sau că le puteți cere producătorilor repararea la un preț rezonabil a electronicelor care se strică? Asociația Environ, responsabilă cu reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE), atrage atenția că există o serie de prevederi legislative mai puțin cunoscute, la îndemâna și în avantajul consumatorilor care, dacă ar fi aplicate de un număr cât mai mare de persoane, ar putea reduce considerabil cantitatea de deșeuri. Informațiile sunt furnizate în contextual în care cantitatea de DEEEs-a dublat în ultimul deceniu, dar ratele de colectare a acestora rămân în continuare foarte mici, potrivit ultimului raport Global E-Waste Monitor.
La nivel global, la nivelul anului 2022 au fost generate 62 de milioane de tone de DEEE, din care s-au colectat mai puțin de un sfert (22,3%). Uniunea Europeană stă mai bine, cu o rata medie de colectare de 40,1%, iar România înregistrează o rată de colectare peste medie (45,4%, adică aproximativ 7,7 kg/cap de locuitor), ceea ce demonstrează că eforturile de îmbunătățire a sistemului de management din ultimii ani, încep să producă rezultate.
„Rămânem încă departe de obiectivul minim impus de Directiva europeană, acela de a colecta 65% din cantitatea de echipamente electrice și electronice puse pe piață în precedenții trei ani, iar gradul relativ scăzut de informare al populației este unul dintre obstacolele în atingerea țintei. De exemplu, românii nu știu că deșeurile electrice de dimensiuni mari pot fi ridicate gratuit de la domiciliu, iar cele de dimensiuni mici și foarte mici pot fi predate în spații special amenajate în orice magazin care comercializează echipamente electrice și electronice”, arată Roxana Puia, director de comunicare al Asociației Environ, organizație non-guvernamentală și non-profit, care preia responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice prin colectarea și reciclarea acestor produse la finalul ciclului de viață.
Asociația Environ a alcătuit o listă cu 5 lucruri pe care e bine să le știți despre echipamentele electrice și electronice din gospodărie, respectiv condițiile în care acestea pot fi colectate gratuit sau reparate, care ar putea contribui la reducerea deșeurilor electronice.
Puteți solicita de la distribuitori preluarea gratuită a echipamentelor vechi, de dimensiuni mari, atunci când cumpărați altele noi
Potrivit OUG 5/2015 aprobat prin Legea 127/2024, la achiziționarea unui produs nou, puteți solicita distribuitorului să preia DEEE în sistem unul la unul, în mod gratuit, în aceleași condiții precum cele de livrare a produsului nou, „dacă echipamentul este de tip echivalent și a îndeplinit aceleași funcții ca echipamentul nou furnizat” (art. 11).
Puteți solicita operatorului de salubritate din localitate sau organizațiilor de colectare și reciclare a DEEE să preia un echipament electric mare
Chiar dacă nu ați cumpărat un aparat nou, puteți solicita operatorului de salubritate din localitate să preia gratuit un aparat vechi, la ora și în condițiile precizate de acesta. În cazul în care apelați la ONG-uri implicate în colectarea și reciclarea DEEE, acestea vor lua legătura cu un operator de colectare care va ridica gratuit echipamentul.
Magazinele care vând echipamente electrice și electronice sunt obligate să colecteze DEEE-uri
Puteți duce deșeuri electrice de dimensiuni foarte mici la orice distribuitor sau magazin care vinde echipamente electrice și electronice care au spații de vânzare de cel puțin 400 metri pătrați Potrivit OUG 5/2015 (art. 11), aceștia au obligația să asigure colectarea cu titlu gratuit a DEEE de dimensiuni foarte mici de la utilizatori finali, „în cadrul magazinelor sau în imediata apropiere a acestora”, fără ca aceștia să fie neapărat clienți ai magazinelor respective.
Trebuie reciclate și obiecte despre care, în mod normal, nu ne gândim că ar fi DEEE
Există o serie de obiecte, așa cum sunt jucăriile, cărțile interactive pentru copii sau jocurile pentru copii cu circuite electrice simple, felicitările muzicale, brelocurile electronice cu funcție de localizare, căștile de protecție pentru bicicletă cu lumini și bluetooth etc., care includ componente electrice și electronice și care trebuie reciclate corespunzător. Puteți verifica foarte simplu dacă un obiect devine DEEE pentru că toate echipamentele care trebuie reciclate sunt marcate cu un simbol specific (coșul de gunoi barat conform Anexei nr. 10 la OUG 5/2015)
Aveți dreptul la repararea echipamentelor electrice
Noua legislație europeană privind „dreptul la reparare” vă permite să solicitați reparația unui echipament stricat, dacă aceasta este posibilă. Mai precis, potrivit Directivei EU privind vânzarea de bunuri (Sale of Goods Directive, SGD)2, producătorii au obligația să asigure cumpărătorilor reparații „la un preț rezonabil, într-un termen rezonabil” și după perioada de garanție legală, pentru orice echipament electric. În cazul în care bunul nu poate fi refolosit, consumatorii vor avea la dispoziție alternativa de a opta pentru unul recondiționat.
Asociația Environ este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în anul 2007, care și-a asumat obiectivul de a prelua responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice privind colectarea și reciclarea acestor produse la finalul ciclului de viață. Operează în prezent peste 4.000 de puncte de colectare la nivel național. În cei 17 ani de activitate a colectat peste 230.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice.
Sursa foto: Freepik