6 proiecte, din 21 depuse, vor fi finanțate de Fundația Pădurea de Mâine în cadrul programului Comunitățile Pădurii de Mâine, ediția 2024. Proiectele declarate câștigătoare însumează granturi de peste 684.000 lei și au activități centrate pe eco-jurnalism, înființarea de grădini școlare, refacerea traseelor de eco-turism, catalogarea și protecția biodiversității locale, amenajarea de poteci tematice, organizarea de ateliere educaționale și culturale.
Cele 6 proiecte care vor fi finanțate sunt:
- Colț de Pădure – Asociația Civic Arieș (Turda, jud. Cluj) – pune la cale o grădină școlară în care eco-clubul local va deprinde tainele îngrijirii a 500 de PetPlants și va răspândi dragostea de natură prin activități diversificate. Proiectul are un buget total estimat de 196.565 lei, inclusiv finanțarea nerambursabilă de 148.800 de lei asigurată prin programul Comunitățile Pădurii de Mâine;
- Comorile Arieșului – Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică (Turda, jud. Cluj) – formarea de protectori și promotori ai patrimoniului natural local – Cheile Turzii și Cheile Turului – prin ateliere de eco-jurnalism, crearea unui muzeu al biodiversității și acțiuni de conștientizare în mediul școlar. Proiectul a primit o finanțare nerambursabilă de 147.400 lei dintr-un buget total de 226.945 lei;
- Nucșoara, printre oameni și fagi – Asociația Casa Bună (Jilava, jud. Ilfov / Nucșoara, jud. Argeș) – pune în valoare patrimoniul natural al zonei – cea mai mare pădure de fagi seculari din România, cu trasee rapide de acces spre Vf. Moldoveanu și versantul sudic al Munților Făgăraș, o populație de zimbri aflați în libertate sau ultima populație de asprete, specie extrem de veche de pești care mai supraviețuiesc doar în râul Vâlsan. Proiectul a câștigat un grant de 150.000 lei, iar bugetul total estimat este de 175.000 lei;
- Vocea Naturii – Uniunea Studenților din România (București) – implică studenții în acțiuni de protecția mediului cu componente de turism și educație: activități de voluntariat în munții Bucegi, inclusiv ecologizare, refacerea marcajelor montane și realizarea unui ghid de bune practici pentru ecoturismul montan. A obținut un grant de 46.500 de lei, iar bugetul total estimat al proiectului este de 52.367,86 lei;
- Forest BirdBox – Asociația The DaVinci System (Turda, jud. Cluj) – implică elevi din mediul rural al zonei în catalogarea florei și faunei locale și în construcția de căsuțe pentru păsări din lemn recuperat/reciclat, pentru dezvoltarea economiei sociale bazate pe utilizarea sustenabilă a resurselor forestiere. Bugetul total al proiectului este de 188.958 lei, iar finanțarea nerambursabilă obținută prin program este de 146.998 lei;
- Clubul de Pădure – Școala Gimnazială Nr. 1, Orășeni-Deal (jud. Botoșani) – implică elevii școlii și comunitatea locală în acțiuni cu valoare educațională pentru copii – crearea de decorațiuni din materiale reciclate, plantări, ecologizări, organizarea unei poteci tematice în pădurea comunității. Bugetul total al proiectului este de 47.135 lei, iar finanțarea nerambursabilă obținută prin program este de 44.900 lei.
Programul Comunitățile Pădurii de Mâine se adresează actorilor comunitari din zonele împădurite ale României – proprietarilor sau administratorilor de păduri (și asociațiilor acestora), UAT-urilor, ONG-urilor cu preocupări de management sustenabil al pădurilor, de conservare a naturii și managementul ariilor protejate, ONG-urilor cu misiune socială, întreprinderilor sociale și instituțiilor de educație.
Fundația Pădurea de Mâine alocă prin acest program finanțări nerambursabile în perioada 2022 – 2031, în limita resurselor financiare disponibile și a unui plafon anual.
Obiectivele programului urmăresc:
- Promovarea gestionării responsabile a pădurilor, a managementului adecvat al ariilor protejate și conservării biodiversității din zonele forestiere;
- Contribuirea la creșterea calității vieții în comunitățile forestiere;
- Cultivarea respectului și iubirii față de natură și bogățiile acesteia prin conștientizare și educație de calitate a locuitorilor din zonele forestiere;
- Oferirea de șanse egale la dezvoltarea comunităților forestiere;
- Sprijinirea implementării tehnologiilor inovatoare cu emisii reduse de carbon.
Fundația Pădurea de Mâine s-a constituit în anul 2019 pentru a crește anvergura programului de reîmpădurire cu același nume lansat în 2017 de Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, cu sprijinul HS Timber Group.