Companii responsabile față de mediu și oameni

ING Bank România a acordat un credit sustenabil de 5 milioane euro companiei Simtel Team pentru achiziția de stocuri de panouri fotovoltaice, pe fondul triplării cererii pentru soluții verzi

ING Bank România a acordat un credit sustenabil de 5 milioane de euro (25 milioane de lei) companiei românești de inginerie și tehnologie Simtel Team, pentru aprovizionarea în avans cu stocuri de panouri fotovoltaice și invertoare, pentru a contracara potențialele întârzieri și creșteri de prețuri pentru aceste componente.

Contextul economic actual, marcat de creșterea inflației și a prețurilor la energie, a condus la creșterea considerabilă a cererii pentru soluții de energie regenerabilă. Prin fondurile obținute, compania Simtel vizează valorificarea oportunităților existente în domeniul energiei verzi și sprijinirea companiilor din România pentru eficientizarea consumului de energie.

„Plasarea sustenabilității în centrul întregii strategii ING confirmă responsabilitatea noastră față de societate de a defini noi moduri de a face afaceri, ce aliniază creșterea economică cu crearea unui impact pozitiv social și asupra mediului. Ca „bancă pentru sustenabilitate”, ING contribuie la combaterea schimbărilor climatice prin deciziile de finanțare sustenabilă și sprijinul acordat clienților noștri pentru a-și atinge obiectivele în tranziția către o economie verde, cu emisii reduse de carbon. Ne bucurăm să fim alături de Simtel Team, lider pe piața de parcuri fotovoltaice din România, și să susținem în continuare progresul companiei, pentru că împărtășim aceleași valori în direcția sustenabilității.” spune Codin Negovan, Head of Sales Network în cadrul diviziei Business Banking a ING Bank România.

În ultimii trei ani, compania Simtel a proiectat și instalat pentru clienții săi peste 70 MWh de centrale electrice, ce însumează peste 200.000 panouri fotovoltaice. Acestea produc anual peste 80.000 MWh și reduc emisiile de dioxid carbon în atmosferă cu aproximativ 60.000 tone. Parcurile fotovoltaice operate de Simtel însumează peste 200 MWh și produc anual 260.000 MWh energie, corespondentul consumului a 73.000 de gospodării într-un an, diminuând emisiile de carbon cu aproximativ 350.000 tone/an.

„Simtel Team se află într-o etapă de dezvoltare accelerată datorită oportunităților existente în domeniul energiei verzi în care activează, unde este înregistrată o cerere tot mai ridicată pentru implementarea soluțiilor de energie regenerabilă. Obiectivul nostru este să sprijinim companiile din România și nu numai în eficientizarea consumului lor de energie, prin construirea de centrale electrice fotovoltaice pentru acestea, astfel încât să captăm o cotă semnificativă în sectorul energiei regenerabile. În 2022, cererea a fost de aproximativ trei ori mai mare și va continua să crească anul viitor. Astfel, stocurile noastre au crescut aproape de trei ori comparativ cu anul precedent. Le mulțumim partenerilor de la ING Bank România pentru încrederea acordată companiei și planurilor noastre, ceea ce confirmă încă o dată angajamentul ING Bank România în domeniul sustenabilității”,a declarat Iulian Nedea, cofondator și CEO al Simtel Team.

Explicație foto: Codin Negovan, Head of Sales Network în cadrul diviziei Business Banking a ING Bank România

Share this article
Prev Post

Dorna a amplasat până în prezent 5 sisteme plutitoare de curățare pe râurile din țară, colectând în faza pilot peste 700 kg de deșeuri

Next Post

Black Sea ClimAccelerator Demo Day: 15 startupuri și-au prezentat soluțiile inovatoare în cadrul celui mai important eveniment anual dedicat inițiativelor greentech din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next