Companii responsabile față de mediu și oameni

JYSK elimină patru milioane de mânere de plastic și fermoare datorită unui nou proces de producție și ambalare

Începând din martie 2023, toate pernele WELLPUR din sortimentul JYSK care vor ajunge în magazine vor avea un ambalaj nou, care va economisi anual patru milioane de mânere din plastic și fermoare.

Prin renunțarea la mânerele din plastic din componența ambalajului și înlocuirea lor cu mânere încorporate în cutia de carton, JYSK va elimina 3 milioane de mânere de plastic în fiecare an. De asemenea, înlocuirea fermoarelor cu un sistem de închidere din material textil va elimina 1 milion de fermoare metalice anual.

“Sunt mândră că, împreună cu furnizorii noștri, am reușit să reducem plasticul și metalul din pernele WELLPUR. Există potențial de a îmbunătăți și mai mult produsele, dar acesta este un pas important catre atingerea obiectivului nostru de a elimina tot ceea ce nu este necesar. Este foarte important să punctăm faptul că această schimbare va avea efecte în fiecare an de acum înainte, așadar beneficiul nu este punctual, ci are efect continuu”, spune Berit Stokholm Christiansen, Category Manager perne și plăpumi JYSK.

Fermoarele din componența pernelor sunt înlocuite cu o soluție practică din material textil, ceea ce înseamnă că două straturi de material se vor suprapune pentru a închide fața de pernă și a proteja umplutura. În locul mânerelor de plastic ale ambalajului, cutiile de carton sunt acum prevăzute cu mânere încorporate în carton.

“Acolo unde putem îndepărta plasticul care nu este necesar sau alte materiale din ambalaje la care putem renunța, o vom face. Întotdeauna suntem atenți ca ambalajele să rămână în continuare practice și să protejeze produsul cât mai bine. Noul mâner realizat direct în cartonul din care este făcută cutia este un bun exemplu pentru cum poate fi îmbunătățit un ambalaj, păstrând în continuare toate avantajele”, spune Lars Høgh Jensen, Packaging Development Specialist JYSK.

Ambalajele îmbunătățite și noul proces de producție a pernelor WELLPUR reprezintă doar una dintre inițiativele de a reduce cantitatea de plastic folosită de companie. Anterior, JYSK a înlocuit ambalajele de plastic ale lenjeriilor de pat cu benzi de carton, acțiune care a eliminat 27 de milioane de pungi de plastic anual.

Share this article
Prev Post

Carrefour România lansează proiectul Educație pentru gastronomie sustenabilă, prin intermediul căruia va fi introdusă o nouă disciplină de studiu în liceele de profil

Next Post

Kaufland România a lansat o nouă colecție vestimentară sustenabilă, cu fibre din alge marine în compoziție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next