Kaufland România, unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, a înființat o pădure egală cu numărul de angajați, în comuna Scorțeni, județul Prahova. Pădurea Kaufland, plantată de către angajații companiei, este cel mai amplu proiect de voluntariat intern dezvoltat de Kaufland, în parteneriat cu Asociația Act for Tomorrow, fiind totodată un proiect strategic de sustenabilitate și implicare socială.
Pădurea plantată în formă de „K”, inspirată din logo-ul companiei, cuprinde 16.000 de puieți din 6 specii diferite de arbori, stejar roșu, stejar pedunculat, tei, frasin, ulm, sălcioară și se întinde pe o suprafață de 4 hectare. 610 angajați au participat ca voluntari la cele 9 evenimente de plantare organizate în perioada martie 2021 – aprilie 2023.
Proiectul, dezvoltat cu sprijinul Primăriei Scorțeni, a pornit de la nevoia de a crește suprafețele împădurite din țara noastră, aflată sub media Uniunii Europene de 38% și sub obiectivul Programului Natura 2000 de 40%, conform datelor Institutului Național de Statistică. Județul Prahova înregistrează o suprafață împădurită de doar 30.5%, situându-se sub media europeană.
În paralel, obiectivul intern al inițiativei a fost promovarea culturii voluntariatului și încurajarea participării angajaților la acțiuni sociale, civice și de mediu realizate de Kaufland. Campania a avut ca element central conceptul de „Ambasadori ai Pădurii” și a vizat implicarea angajaților Kaufland din întreaga țară, din magazine, depozite și din departamente precum Achiziții, IT, Resurse umane, Comunicare.
„Pădurea Kaufland este continuarea angajamentului nostru față de mediu și comunitatea locală. Este darul nostru pentru generațiile viitoare, care merită să moștenească o lume mai verde și mai curată. Le mulțumesc colegilor care au participat activ la activitățile de plantare și care au demonstrat, încă o dată, că implicarea face diferența”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Moldova, prezent la eveniment.
„Fără îndoială, să plantezi câte un copac pentru fiecare angajat este una dintre cele mai frumoase acțiuni de mediu și voluntariat pe care le poate face o companie. Ne bucurăm că asociația noastră a contribuit la dezvoltarea și organizarea acestui proiect inedit de voluntariat intern și responsabilitate socială, la care ne-au fost alături 610 angajați Kaufland. Dacă fiecare companie ar urma exemplul Kaufland și ar planta câte un copac pentru fiecare angajat, am putea construi o lume mai verde și mai curată. Ar însemna un angajament real în lupta cu schimbările climatice.” a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.
Pădurea Kaufland va fi în timp nu doar o casă a biodiversității și o sursă de oxigen, ci și o pădure de agrement, unde compania și partenerii săi vor derula activități culturale, sociale și de mediu, devenind astfel un spațiu deschis comunității.