Companii responsabile față de mediu și oameni

Kia va folosi plastic recuperat de The Ocean Cleanup din Pacific pentru viitoarele sale modele EV

Kia a anunțat că va utiliza plastic reciclat dintr-o încărcătură de 55 de tone recuperată recent din Oceanul Pacific în noile sale modele electrice.

Cantitatea record de plastic recuperată de către partenerul global al Kia, organizația The Ocean Cleanup, marchează următoarea etapă a unui parteneriat global de șapte ani convenit în aprilie 2022, ca parte a transformării Kia într-un furnizor de soluții de mobilitate durabilă de top.

Inițiativa se aliniază cu angajamentul Kia de a crește cu peste 20% gradul de reutilizare a plasticului până în 2030 și de a atinge neutralitatea în materie de carbon până în 2045

Captura record a fost scoasă din Oceanul Pacific cu ajutorul tehnologiei de extracție System 002 a The Ocean Cleanup, după o călătorie îndelungată prin Marea Insulă de Gunoi a Pacificului (GPGP). GPGP este cea mai mare acumulare de deșeuri plutitoare din lume și are o suprafață estimată la 1,6 milioane de kilometri pătrați – echivalentul a de trei ori suprafața Franței.

Kia a implementat deja cu succes peste 30 de soluții sustenabile în diverse domenii de produse, inclusiv țesături și covoare care utilizează PET reciclat, piele alternativă pe bază de plante și vopsea fără BTX (benzen, toluen și xileni).

În cazul modelului EV9, modelul emblematic al SUV-ului complet electric cu 7 locuri, de exemplu, deșeurile reciclate, inclusiv plasele de pescuit recuperate din ocean, sunt folosite pentru a crea covoarele de podea ale vehiculului. Componentele utilizate în construcția modelului EV9, realizate din plastic reciclat și materiale ecologice pe bază de substanțe biologice, cântăresc aproximativ 34 kg.

Imediat după ce a adus la țărm încărcătura record, The Ocean Cleanup a anunțat introducerea noii sale tehnologii System 03.

De aproape trei ori mai mare decât System 002, System 03 poate capta cantități mult mai mari de plastic la un cost mai mic pe kilogramul îndepărtat, în mod continuu, pe tot parcursul anului. De asemenea, acesta dispune de o tehnologie mai sofisticată de monitorizare a mediului și de siguranță, cum ar fi o nouă trapă de siguranță pentru animalele marine, concepută pentru a proteja viața marină.

Noul sistem marchează următoarea etapă în vederea atingerii obiectivului The Ocean Cleanup de a elimina 90% din plasticul oceanic plutitor până în 2040.

Share this article
Prev Post

Deloitte, o nouă inițiativă revoluționară cu Google Cloud pentru a accelera adoptarea de soluții de sustenabilitate

Next Post

Croația are nevoie de 30.000 de lucrători pentru a atinge obiectivele de eficiență energetică pentru 2030 în sectorul clădirilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next