Companii responsabile față de mediu și oameni

Marea Britanie a înregistrat 4.500 de decese cauzate de căldură în 2022, arată datele oficiale

Aproximativ 4.500 de decese asociate cu temperaturile ridicate au fost înregistrate în 2022, în Marea Britanie, potrivit unui studiu oficial publicat recent de Oficiul Național de Statistică (ONS), citat de Reuters.

Marea Britanie a înregistrat cea mai călduroasă zi din istorie în iulie 2022, când temperaturile au depășit 40 de grade Celsius, în urma unui val de căldură alimentat de schimbările climatice în întreaga Europă.

Potrivit ONS, studiul arată „unele indicii că decesele legate de căldură au crescut în ultimii ani”, dar a descris datele ca fiind experimentale și a recomandat prudență atunci când se fac comparații de la un an la altul.

„Orice schimbare a climei în sensul unor temperaturi mai extreme ar duce probabil la o creștere a deceselor atribuibile”, a declarat ONS.

Cei mai călduroși 10 ani în Marea Britanie au fost în acest secol, potrivit serviciului național de meteorologie, Met Office.

ONS a precizat că, în ultimii 35 de ani, aprox. 51.670 decese în Anglia au fost asociate cu cele mai călduroase 5% din zile, în timp ce aprox. 199.298 decese au fost asociate cu cele mai reci 5% din zile.

Cel mai mare risc de mortalitate a fost înregistrat în Londra atunci când temperaturile au depășit 29 grade Celsius, când riscul de deces a fost de trei ori mai mare decât atunci când temperaturile au fost între 9 și 22 grade Celsius, a precizat ONS.

Temperaturile din această vară în Marea Britanie nu au atins maximele din 2022, dar un val de căldură la începutul acestei luni a condus la șapte zile consecutive de peste 30 grade Celsius în septembrie.

Potrivit Met Office, vara lui 2023 a fost a opta cea mai caldă înregistrată în Marea Britanie.

Share this article
Prev Post

Emisiile de la combinatul siderurgic Tata Steel din Olanda reduc speranța de viață, arată cercetările

Next Post

Environment Bank din UK a lansat în premieră națională un pachet de credite pentru biodiversitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next