Companii responsabile față de mediu și oameni

Nestlé depune eforturi constante pentru reducerea ambalajelor de plastic și înlocuirea acestora cu alternative sustenabile

Nestlé depune eforturi constante atât pentru realizarea de noi ambalaje concepute pentru a fi reciclate, cât și în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de reciclare. Compania s-a angajat ca ambalajele sale să devină 100% reciclabile sau reutilizabile și să reducă utilizarea materialelor plastice noi cu o treime. Acest lucru înseamnă utilizarea mai multor materiale reciclate, crearea mai multor ambalaje reutilizabile sau eliminarea completă a ambalajelor, prin livrarea experimentală în vrac a unor produse.

Prin urmare, Nestlé a redus utilizarea plasticului virgin cu 10,5% din 2018 și până acum, Smarties a devenit primul brand global de dulciuri care să treacă la ambalaj de hârtie, Nespresso folosește 80% aluminiu reciclat în capsulele sale în Europa și o multitudine de branduri și soluții de ambalare din portofoliul Nestlé sunt concepute a fi reciclate în proporție de 100%, de la cuburile Maggi până la ambalajele Purina One Dry Cat.

În 2021, Nestlé și-a redus emisiile de dioxid de carbon cu peste 4 milioane de tone. Pentru a realiza acest lucru, Nestlé își transformă fiecare aspect al activității sale – de la alimentarea camioanelor cu biogaz provenit din deșeuri organice, utilizarea de energie electrică 100% din surse regenerabile pentru producția din fabrici, până la crearea de soluții de ambalare care reduc cantitatea de plastic și pot fi ușor reciclate.

Prin planul de acțiune Nestlé Net Zero Climate, compania și-a luat angajamentul de a dezvolta soluții de ambalare sustenabile și să contribuie activ la identificarea soluțiilor de management al deșeurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

”Prin aceasta, reducem, reutilizăm și reciclăm ambalajele, facilitând tranziția de la materiale plastice virgine la materiale plastice reciclate de calitate alimentară și dezvoltând soluții de ambalare inovatoare prin intermediul Nestlé Packaging Science Institute, primul institut de acest gen din industria alimentară. Aceasta face parte dintr-o viziune pe termen lung conform căreia niciunul dintre ambalajele noastre, inclusiv materialele plastice, nu ajunge aruncat în mediul înconjurător, incinerat sau la groapă de gunoi. Tranziția către economia circulară este susținută la Nestlé prin investiții și eforturi constante, dar cred cu tărie că schimbarea începe cu noi. De aceea, este important ca fiecare din noi să conștientizeze impactul asupra mediului și să sprijinim împreună inițiativele sustenabile”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România. 

Share this article
Prev Post

CWP Global angajează manager de comunicare

Next Post

Asociația Montană Carpați lansează cu sprijinul Lidl proiectul “Plasticul apă nu se face”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next