Companii responsabile față de mediu și oameni

Orășelul grecesc Chalandri lansează un proiect de energie solară împreună cu cetățenii

Municipalitatea din Chalandri, un orășel aflat în nordul Atenei, a invitat cetățenii să se alăture unei comunități energetice, investind între 2.000 și 3.500 de euro într-un proiect de energie solară de 150 kW, informează Balkan Green Energy News.

Municipalitatea a estimat că cetățenii își vor recupera investițiile în 2-3 ani, precizând că este prima din țară care include cetățenii într-o astfel de inițiativă.

Producția anuală preconizată este de 230 MWh, iar instalația ar urma să funcționeze timp de 25 de ani, în urma unei investiții în valoare de 100.000 euro.

Centrala solară va alimenta atât gospodăriile oamenilor, cât și clădirile municipale, oferind totodată electricitate gratuită gospodăriilor vulnerabile, ca măsură de combatere a sărăciei energetice.  

„Fără cetățeni și fără participarea acestora, criza energetică și sărăcia energetică nu pot fi abordate. De aceea, acest proiect pe care îl începem este de mare importanță. Trebuie să schimbăm percepția asupra proiectelor de energie verde la scară largă, care nu fac decât să ducă la costuri energetice tot mai mari și la creșterea impactului asupra mediului. În prezent, tranziția energetică nu se desfășoară într-un mod democratic, subminând astfel ideea care stă la baza acesteia. Avem schimbări constante în legislație care creează obstacole în calea oricărei încercări de a obține autonomie energetică”, a declarat primarul din Chalandri, Simos Roussos, la prezentarea inițiativei.

Grecia este una dintre țările UE cu cele mai multe comunități energetice și printre primele piețe de energie solară.

Sursa foto: Municipalitatea Chalandri

Share this article
Prev Post

Gala Societății Civile 2024. 228 de înscrieri în competiție, cu 15 proiecte la categoria Protecția mediului

Next Post

nZEB Expo – eveniment dedicat construcțiilor eficiente energetic, în premieră la București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next