Eurodeputații din comisiile pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) și pentru Comerț Internațional au aprobat joi un proiect legislativ care prevede oprirea treptată a importurilor de gaze și petrol din Federația Rusă, începând cu 1 ianuarie 2026. Măsura vizează atât gazul natural transportat prin conducte, cât și gazul natural lichefiat (GNL), precum și țițeiul și produsele petroliere derivate.
Potrivit proiectului, excepțiile vor fi limitate la contractele existente: cele pe termen scurt, până la 17 iunie 2026, și cele pe termen lung, până la 1 ianuarie 2027, cu condiția să fi fost încheiate înainte de 17 iunie 2025 și să nu fi suferit modificări. Operatorii energetici vor putea invoca clauza de „forță majoră” pentru a rezilia contractele cu furnizori ruși, având în vedere că interdicția este definită ca act suveran, în afara controlului lor direct.
Textul legislativ interzice și stocarea temporară a gazului rusesc în depozite din UE, începând cu aceeași dată. Pentru a limita riscul de eludare a regulilor, operatorii vor fi obligați să furnizeze autorităților vamale dovezi mai stricte privind originea gazului, iar pentru anumite surse va fi necesară autorizare prealabilă.
În ceea ce privește petrolul, eurodeputații propun ca, din 2026, să fie interzise toate importurile din Rusia, inclusiv produsele petroliere obținute din țiței rusesc. Vor fi introduse măsuri suplimentare pentru a combate circumvențiile – de la importuri reetichetate și folosirea „flotelor fantomă”, până la tranzitul prin state terțe. Acestea includ certificarea originii pentru petrolul transportat prin conducte, audituri trimestriale și o listă cu terminalele GNL considerate cu risc ridicat, gestionată de Comisie.
Deputații europeni au eliminat posibilitatea ca Executivul comunitar să suspende temporar interdicția în cazul unor riscuri la adresa securității energetice și au introdus sancțiuni pentru nerespectarea noilor reguli.
Proiectul legislativ a fost adoptat cu 83 de voturi pentru, 9 împotrivă și o abținere. În paralel, eurodeputații au votat deschiderea negocierilor cu Consiliul, cu 84 de voturi pentru, 7 împotrivă și o abținere. Decizia va fi anunțată în plenul Parlamentului European în sesiunea din 20-24 octombrie.
Inițiativa legislativă răspunde utilizării sistematice a resurselor energetice de către Rusia ca instrument de presiune politică și economică, tendință accentuată după invadarea Ucrainei în februarie 2022. În paralel, Gazprom a redus în mod deliberat livrările și a menținut la niveluri scăzute depozitele europene, ceea ce a dus la creșterea abruptă a prețurilor la energie, de până la opt ori comparativ cu nivelurile anterioare crizei.