Companii responsabile față de mediu și oameni

Planeta Albastră Contează pe Tine! – educație de mediu pentru elevii din ciclul primar

„Planeta Albastră Contează pe Tine!” PACT este un nou proiect național educațional inițiat de Nestlé România și Fundația PRAIS. Scopul proiectului este de a reconecta cu natura elevii din ciclul școlar primar, de a-i stimula să facă acasă și la școală gesturi simple prin care pot proteja natura și resursele naturale ale planetei în fiecare zi.

Tematica primei ediții PACT promovează cunoașterea de către elevi a importanței pentru viață a faunei și florei planetei, a plantării copacilor, arbuștilor, a florilor în grădină sau în ghiveciul de acasă, a modului prin care aceștia pot economisi consumul de apă și electricitate, importanța păstrării curate a locurilor din comunitatea în care trăiesc, a spațiilor verzi, a pădurilor, apelor râurilor, lacurilor și mării, toate acestea fiind asociate cu colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile.

În proiectul PACT s-au înscris voluntar 90 de școli din 22 de județe și 50 localități din întreaga țară. Până la încheierea anului școlar vor putea avea acces la informații și activități peste 10.000 de elevi din ciclul școlar primar.

„Mai mult decât oricând, avem nevoie să promovăm o schimbare profundă în modul în care ne raportăm la resursele planetei și la ceea ce lăsăm generațiilor viitoare. O schimbare sustenabilă pleacă de la exemplul personal, de la ceea ce poate face fiecare dintre noi, acum, dar mai ales pentru viitor. Obiceiurile bune se învață de mici și de aceea am ales să implementăm acest proiect în parteneriat cu clase de școală primară, pentru a învăța cum putem avea un impact zero asupra mediului – împreună!” a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România.

Share this article
Prev Post

PepsiCo Europe și-a propus să elimine materialele plastice de origine fosilă din toate ambalajele, până în 2030

Next Post

Deloitte CxO Sustainability 2022. Liderii de business, din ce în ce mai preocupați de schimbările climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next