Companii responsabile față de mediu și oameni

Poluarea aerului ar putea crește riscul de demență și declin cognitiv (raport guvernamental)

Guvernul britanic a publicat un raport de aproape 300 de pagini pe baza a 70 de studii care au analizat modul în care expunerea la emisii afectează creierul în timp. Concluziile raportului, informează The Guardian, sunt că poluarea aerului poate crește riscul de declin cognitiv accelerat și de dezvoltare a demenței la persoanele în vârstă. Experții Comitetului pentru efectele medicale ale poluanților atmosferici cred că acest lucru se datorează impactului poluanților care pătrund în sistemul circulator și care afectează fluxul de sânge către creier.

„Dovezile epidemiologice analizate indică destul de convingător asocieri între expunerea cronică la poluare și reducerea cogniției globale și afectarea abilităților vizuale și spațiale, precum și declinul cognitiv și riscul crescut de demență.” spun autorii raportului, adăugând că rezultatele sunt eterogene în ceea ce privește alte domenii cognitive, cum ar fi funcția executivă, atenția, memoria sau limbajul.

Membrii Comitetului guvernamental au spus că sunt necesare cercetări suplimentare care să indice în mod clar legătura de cauzalitate dintre poluare și demență.

Conform Legii mediului adoptată anul trecut, Marea Britanie trebuie să stabilească noi obiective pentru reducerea poluanților atmosferici până la 31 octombrie. Dar obiectivul propus de guvernanții britanici de a reduce nivelul mediu anual de particule fine PM2,5 poluante periculoase la 10 micrograme pe metru cub în Anglia până în 2040 este de două ori mai mare față de limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, ceea ce a atras critici din partea militanților pentru mediu.

Share this article
Prev Post

James Lovelock, autorul Ipotezei Gaia și printre primii activiști ai combaterii crizei climatice, a murit la vârsta de 103 ani

Next Post

Sediul central al BT a obtinut cel mai înalt nivel de certificare, BREEAM Outstanding. Clădirea consumă cu 20% mai puțină energie față de referința națională, fiind construită din materiale certificate, reciclate și reciclabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next