Companii responsabile față de mediu și oameni

Raiffeisen Bank România dă startul unor noi campanii de gestionare a impactului asupra mediului

Campanie de impadurire Raiffeisen Bank Padurea Copiilor ECSR
Campanie de impadurire Raiffeisen Bank Padurea Copiilor ECSR

Raiffeisen Bank, prima bancă din România care a inițiat o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația Smart Market, continuă demersul de a-și ajuta clienții să conștientizeze și să gestioneze impactul pe care îl au asupra mediului.  

Începând din această lună, aplicația de loializare Smart Market include o nouă secțiune, intitulată Grijă pentru Mediu”, prin intermediul căreia Raiffeisen Bank demarează noi campanii de sustenabilitate. Astfel, clienții vor beneficia de oferte la produse și servicii care să-i ajute să-și gestioneze amprenta de carbon, precum soluții de mobilitate urbană sau produse bancare de finanțare sustenabilă. 

Citește și: Proprietarul Zara își anunță angajamentul de a reduce la jumătate emisiile până în 2030

În același timp, Raiffeisen Bank încurajează utilizatorii să contribuie la reîmpădurirea unei zone din comuna Putineiu, județul Giurgiu – inițiativă ce va fi demarată în luna noiembrie.

Concret, în noua secțiune Grijă pentru Mediu, din cadrul aplicației Smart Market, utilizatorii vor putea converti punctele de loialitate deținute pentru plantarea unuia sau mai multor copaci, în secțiunea Folosește Puncte. La finalul campaniei, Raiffeisen Bank România va dubla numărul de copaci donați de utilizatori, urmând ca aceștia să fie plantați în zona aleasă. 

Citește și: Now&Next – Strategie de sustenabilitate DS Smith pentru o economie circulară

Campania este realizată în colaborare cu Asociația Pădurea Copiilor, care are misiunea de a crește păduri în 100 de comunități din zonele de sud ale țării până în 2035. Asociația este prezentă în 23 de comunități din sudul României, reușind să readucă la viață prin împădurire peste 111 ha de teren neproductiv, dintre care 33 ha de pădure se află deja la stare de masiv. 

“Continuăm inițiativele de sustenabilitate cu o nouă serie de campanii, care să-i ajute pe clienții noștri nu doar să fie conștienți de impactul pe care îl au asupra mediului, ci și să acceseze o serie de oferte la servicii sustenabile, prin intermediul cărora să reducă din impact. 

Citește și: Căldură excesivă: De ce este atât de cald în această vară

În același timp, suntem deschiși și așteptăm alături de noi cât mai multe companii interesate de sustenabilitate, pentru ca împreună să construim acest ecosistem de produse și servicii verzi de care avem cu toții nevoie”, a declarat Vladimir Kalinov, Vicepreședinte Retail la Raiffeisen Bank. 

În luna aprilie a acestui an, Raiffeisen Bank România a lansat calculatorul amprentei de carbon, ce determină, în baza tranzacțiilor făcute cu cardul sau prin contul Raiffeisen Bank, amprenta de carbon a fiecărui utilizator. Soluția este auditată de către Deloitte și este recunoscută la nivel internațional. Mai multe detalii aici

De la lansarea sa, în iunie 2022, Smart Market a adunat în platformă peste 480.000 de utilizatori.

Share this article
Prev Post

Britanicii, îngrijorați de investițiile iresponsabile ale băncilor cu impact social și de mediu (Sondaj)

Next Post

ING și BEI acordă noi împrumuturi în valoare de 600 de milioane de euro pentru dezvoltarea sustenabilă a IMM-urilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next