Companii responsabile față de mediu și oameni

„ReFolosit înseamnă ReIubit”. Angajații BAT România au donat 1.400 kg de haine pentru refolosire și reciclare, în cadrul unui parteneriat cu Crucea Roșie Română – Filiala Sector 6 București

În contextul Zilei Mondiale a Reciclării, BAT România a dedicat luna martie activităților de eco-responsabilitate cu privire la comportamentul de consum al resurselor și, implicit, al hainelor. Astfel, angajații fabricii BAT din Ploiești (BAT Investment), ai entității locale de distribuție (BAT Trading) și ai centrului de servicii din București (BAT Global Business Services) s-au implicat într-o campanie de colectare de haine și au participat la activități de conștientizare a impactului personal asupra mediului.

În cadrul campaniei tematice interne „ReFolosit înseamnă ReIubit” (From ReUsed to ReLoved) derulate în parteneriat cu Crucea Roșie România – Filiala Sector 6, angajații celor 3 entități BAT active în România au donat pentru reutilizare și reciclare o cantitate totală de 1.400 kg de haine, încălțăminte și accesorii. După sortare și igienizare, acestea vor merge fie direct spre refolosire de către familii nevoiașe, fie către reciclare, în cazul articolelor deteriorate.  

„Ne bucurăm să continuăm, prin intermediul acestei campanii, mesajul nostru de impact lansat încă din 2019, Alege Asumat un Oraș Curat, prin care încurajăm conștientizarea impactului gesturilor aparent mici, de zi cu zi, asupra mediului și a comunităților în care trăim. Campania de colectare de haine este o continuare firească a demersurilor noastre privind dezvoltarea unui comportament responsabil indiferent de resursele pe care le utilizăm. Prin campaniile noastre de sustenabilitate, ne adresăm atât consumatorilor și partenerilor comerciali, cât și angajaților noștri, care se implică activ în susținerea principiilor și a obiectivelor companiei de reducere a impactului asupra mediului”, a declarat Ileana Dumitru,  Director juridic și relații publice, Aria Europa de Sud-Est din cadrul BAT.

Potrivit celor mai recente date ale P.E., din 1996 și până în prezent, volumul hainelor achiziționate în medie de o persoană în UE a crescut cu 40%, ca urmare a scăderii considerabile a prețurilor, care a redus, la rândul ei, durata de viață a articolelor vestimentare. Europenii consumă aproape 26 kg de textile și aruncă în jur de 11 kg de textile în fiecare an, iar cea mai mare parte a acestora (87%) sunt incinerate sau aruncate în depozitele de deșeuri. La nivel global, mai puțin de 1% din haine sunt reciclate ca îmbrăcăminte, parțial din cauza tehnologiei inadecvate.

BAT a prezentat recent primul raport anual combinat al performanței de business și sustenabilitate al companiei, anunțînd obiective noi sau actualizate, precum atingerea nivelului de 30% surse de energie regenerabile cu doi ani mai devreme față de ținta inițială – anul 2025,  creșterea pragului inițial de 15% de reducere a deșeurilor rezultate din operațiunile BAT până în 2025 la 25%, extinderea domeniului de aplicare a anjagamentului BAT pentru 100% ambalaje reutilizabile, reciclabile sau compostabile și la alte materiale decât plastic și stabilirea unui nou obiectiv de conversie zero a ecosistemelor naturale în lanțul său de aprovizionare cu tutun până în 2025. Î

n 2019, BAT a lansat în România campania Alege Asumat un Oraș Curat, de informare a consumatorilor privind gestionarea responsabilă a deșeurilor și utilizarea responsabilă a resurselor, cu scopul de a atrage atenția asupra gesturilor simple pe care fiecare dintre noi le poate face pentru protejarea mediului și a comunității.

Share this article
Prev Post

Grupul Electrolux a lansat noul raport de sustenabilitate. Compania și-a atins cu 3 ani mai devreme obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Next Post

“Spidermanul francez” s-a cățărat pe un zgârie-nori din Barcelona pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next