Companii responsabile față de mediu și oameni

Sărbătoarea Gustului, cu Fundația Auchan. 170.000 de elevi vor învăța principiile unei alimentații sănătoase și ale unei atitudini eco-responsabile

Fundația Auchan și Asociația Sărbătoarea Gustului au lansat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației, un program educațional susținut de Ministerul Educației și inclus în programa școlară, creat pentru a transmite copiilor și părinților principiile unei alimentații sănătoase și ale unei atitudini eco-responsabile.

Susținut de Fundația Auchan cu peste 80.000 de euro, programul Sărbătoarea Gustului va fi accesat de toți elevii de clasa a III-a din România și se va derula în 6.000 de școli din țară.

Sărbătoarea Gustului constă într-un kit educațional format din:

  • broșura pedagogicădistribuită către 170.000 de elevi – un caiet de lucru format din exerciții practice de realizat împreună cu învățătorul în clasă, precum și din teme de rezolvat împreună cu părinții acasă;
  • cartea „Arta de a mânca bine”, semnată de Chef Alain Alexanian, bucătar cu 20 de ani de experiență și premiat cu o stea Michelin, disponibilă în bibliotecile a 6.000 de școli, care oferă sfaturi concrete despre ce presupune o bucătărie sănătoasă;
  • boneta de Bucătar, imprimată cu cele 10 gesturi anti risipă alimentară, care are rolul de a promova excelența în meseria de bucătar, fiind semnată în fiecare an de către cei mai prestigioși Chefi ai planetei și oferită tuturor copiilor care participă la evenimentele organizate sub egida Sărbătoarea Gustului;
  • o serie de evenimente practice, intitulate „Lecțiile Gustului”, care vor avea loc în școlile din București în luna noiembrie, iar în intervalul februarie – mai 2024 în principalele orașe din țară – Timișoara, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureș, Deva, Sibiu, Brașov, Constanța,  Suceava, Bacău, Iași, Galați, Pitești, Curtea de Argeș, Craiova, dar și în Pantelimon, Ilfov.

„Începând din această toamnă, copiii din clasa a III-a din toată România vor deveni participanți activi și promotori ai programului „Mănâncă bine” creat de asociația Sărbătoarea Gustului. Este un proiect plin de sens, care pune accent pe alimentația sănătoasă, pe ingrediente locale, ceea se înscrie pe deplin în strategia noastră de sustenabilitate. Suntem mândri să fim parte din acest proiect și să acționăm responsabil în educația generațiilor viitoare”, a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate, Auchan România.    

Ca parte a misiunii companiei de a susține un stil de viață sănătos prin alimentație și sport, angajații Auchan România au contribuit activ la finanțarea acestui program, prin mișcare. Astfel, în urma unei competiții interne derulate la nivel internațional, angajații Auchan au fost provocați să parcurgă cât mai mulți pași, Fundația Auchan transformând numărul acestora în donații financiare către programe ce susțin misiunea companiei.

Programul Sărbătoarea Gustului este susținut și de partenerii: Ecocert Romania, Michelin, Edenia, Up Romania, Continental Hotels, Europcar, Leonidas, Ft-Shop, Amia, Terre Bormane.

Accesați pagina dedicată programului Sărbătoarea Gustului

Pagina de Facebook Sărbătoarea Gustului

Pagina de Instagram Sărbătoarea Gustului

Share this article
Prev Post

Clienții Nespresso din UK vor putea returna gratuit capsulele de cafea folosite, pentru reciclare, prin intermediul Poștei

Next Post

Țările UE sprijină obiectivele mai stricte de reducere a emisiilor de CO2 ale camioanelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next