Companii responsabile față de mediu și oameni

SUA își triplează bugetul anual alocat reîmpăduririlor ca urmare a incendiilor masive de vegetație

SUA a anunțat triplarea cheltuielile anuale pentru reîmpădurire, pentru a recupera vegetativ peste 1,6 milioane de ha, ca urmare a incendiilor provocate de schimbările climatice, relatează Reuters.

Potrivit Departamentului Agriculturii al Statelor Unite (USDA), finanțarea pentru reîmpădurire a Serviciului Silvic al SUA a crescut la peste 100 de milioane de dolari în acest an, ca parte a pachetului REPLANT, al administrației Biden, de plantare a peste 1 miliard de copaci în următorul deceniu.

Incendiile de vegetație din SUA sunt acum atât de feroce, încât pădurile nu se mai pot regenera fără replantări, a declarat directorul Serviciului Silvic al SUA (USFS), Randy Moore.

Acțiunea de reîmpădurire este cea mai mare după 1930, când miliarde de copaci au fost plantați în SUA, în cadrul programelor New Deal. Totuși, bugetul alocat ar trebui suplimentat semnificativ, sunt de părere specialiștii din domeniul forestier.

„Vom avea nevoie poate de o nouă inițiativă legislativă REPLANT care să mărească această valoare încă de patru sau de zece ori, astfel încât să facem acest lucru corect, și nu ca un joc de recuperare” a declarat Owen Burney, managerul celei mai mari pepiniere private din sud-vestul New Mexico.

Pepinierele de stat USFS produc aproximativ 30 de milioane de puieți pe an, iar parteneriatele cu pepiniere private sunt necesare pentru creșterea producției de puieți. au declarat oficiali USFS.

Share this article
Prev Post

Defrișările, încălzirea globală și calitatea aerului sunt principalele probleme de mediu care îi îngrijorează pe români (studiu ING Bank România)

Next Post

Premieră Volkswagen în SUA. Germanii au lansat producția SUV-ului de vârf electric ID.4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next