Companii responsabile față de mediu și oameni

UE finalizează etichetele de sustenabilitate pentru fondurile de investiții cu scopul de a combate practicile de greenwashing

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) a confirmat marți finalizarea orientărilor finale privind condițiile în care fondurile de investiții pot fi etichetate ca fiind „sustenabile” fără a fi acuzate de dezinformare ecologică, relatează Reuters.

ESMA este un organism independent al UE, al cărui scop este de a asigura o mai bună protecție a investitorilor și de a promova stabilitatea și funcționarea corectă a piețelor financiare.

Miliarde de dolari la nivel global au mers în investiții promovate drept ecologice, dar autoritățile de reglementare spun că unele fonduri exagerează cu afirmațiile privind sustenabilitatea.

ESMA a declarat că un fond care are în denumire orice cuvânt legat de mediu, social sau guvernanță, trebuie să aibă cel puțin 80% din active care îndeplinesc obiectivele ESG în conformitate cu elementele obligatorii ale strategiei de investiții declarate.

Organismul de supraveghere a renunțat la planul său inițial de a stabili un prag de 50% pentru fondurile de investiții care se promovează ca fiind sustenabile.

„Obiectivul orientărilor este de a garanta că investitorii sunt protejați împotriva afirmațiilor nefondate sau exagerate privind sustenabilitatea în denumirile fondurilor și de a oferi administratorilor de active criterii clare și măsurabile pentru a-și evalua capacitatea de a utiliza termeni ESG sau legați de sustenabilitate în denumirile fondurilor”, a precizat ESMA într-un comunicat.

Administratorii fondurilor existente au la dispoziție aproximativ nouă luni pentru a se conforma, în timp ce fondurile noi vor trebui să se supună noilor reglementări într-un timp mai scurt.

Marea Britanie va introduce de la sfârșitul lunii mai prima sa regulă de etichetare personalizată pentru a combate spălarea ecologică în domeniul financiar, iar autoritățile de reglementare din Statele Unite vor lua, de asemenea, măsuri similare.

Share this article
Prev Post

Vara anului 2023 a fost cea mai călduroasă din ultimii 2000 de ani, potrivit unui studiu

Next Post

5 lucruri pe care e bine să le știi despre mașinile electrice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next