Grupul Zentiva și Salvamont România colaborează în vederea semnalizării corespunzătoare a 60 de vârfuri montane, facilitând astfel cunoașterea traseelor și orientarea în siguranță a pasionaților de natură și aventuri montane.
Sub umbrela Zentiva PlanetZ, grupul Zentiva operaționalizează viziunea sa asupra protecției resurselor naturale și sustenabilității prin acțiuni care vizează diminuarea amprentei de carbon și prin susținerea proiectelor de mediu.
Echipele Salvamont România și voluntarii Zentiva au început amplasarea de plăcuțe toponimice pentru 60 de vârfuri montane. Primele vârfuri marcate sunt Baicu și Bloju din județul Caraș Severin și vârfurile Păpușa, Iezer și Micaia din masivul Parâng, urmate de vârful Omu, Dâmbovița; vârful Horezu, Gorj; vârful Parângul Mic, Hunedoara; vârful Rarău, Suceava; vârful Vlădeasa, Cluj și vârful Pietrosu, Maramureș.
„Multe vârfuri din România nu sunt marcate corespunzător, iar acest lucru îngreunează orientarea celor care fac drumeții. Prin proiectul „Zentiva, mereu la înălțime!‟ dorim să venim în ajutorul iubitorilor de munte și de natură semnalizând corespunzător 60 de vârfuri montane de pe întreg teritoriul țării. În acest proiect îi avem alături pe partenerii de la Salvamont România, care demonstrează în fiecare zi că activitatea de salvare montană se desfășoară cu adevărat la înălțime. Astăzi este ziua Salvamont România și dorim să le urăm La Mulți ani, putere de muncă și la fel de multă determinare și dragoste pentru natură și oameni cum demonstrați în fiecare zi.” a declarat Ane-Maria Șerban, Product Manager Zentiva România, inițiatoarea proiectului.
Prin proiectul „Zentiva mereu la înățime” salvamontiștii și reprezentanții Zentiva au reușit până în acest moment să semnalizeze 24 de vârfuri din 8 județe din țară. Plăcuțele au fost amplasate pe trasee montane frecventate de iubitorii de drumeții, acolo unde acestea lipseau sau erau deteriorate. Acțiunea are loc în 27 de masive montane, din 14 județe.
„Suntem bucuroși să ne alăturăm Zentiva în proiectul de semnalizare a celor 60 de vârfuri montane. Este o bună oportunitate ca echipa Salvamont România, formată din oameni inimoși și dăruiți meseriei nobile pe care și-au ales-o, împreună cu echipa Zentiva, să contribuie, încă o dată, la siguranța oamenilor din jurul nostru și la promovarea unui stil de viață sănătos. Am fost plăcut surprinși să aflăm că anul acesta Zentiva aniversează 60 de ani de activitate în România și că organizația acordă o grijă deosebită sănătății mediului în care trăim şi comunității”, a declarat Prof. Sabin Cornoiu – Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.