Grupul de companii Zentiva din România, lider în volum și valoare pe piața medicamentelor generice din România, susține achiziționarea de către Fundația Conservation Carpathia a unei drone pentru realizarea topografiei aeriene de înaltă precizie și asigurarea procesului de monitorizare a plantațiilor, monoculturilor și zonelor de pădure afectate de vânt aflate la altitudine mare, zone unde accesul este dificil.
Topografierea aeriană va furniza date valoroase despre densitatea și distribuția puieților, sănătatea coronamentelor și alte aspecte esențiale.
Drona va juca un rol important în acest proces, permițând echipei Fundația Conservation Carpathia să evalueze rapid și precis starea plantațiilor, să identifice eventualele probleme și să ia măsurile necesare.
Zentiva și Fundația Conservation Carpathia au început parteneriatul în 2019, când au demarat primul proiect comun de refacere a biodiversității din Munții Făgăraș.
Inițiativa presupune plantarea mai multor specii de arbori într-un areal afectat în trecut de exploatarea industrială.
Din 2019 până în prezent, cu sprijinul Zentiva, au fost plantați 105.000 de puieți de fag, brad, molid, paltin, ulm și scoruș. Puieții sunt urmăriți și îngrijiți 3-5 ani pentru a le asigura dezvoltarea corespunzătoare. După plantare, în fiecare an, se înlătură vegetația din jurul puieților, evitându-se riscul sufocării sub greutatea zăpezii. Zonele reîmpădurite sunt monitorizate permanent, iar acolo unde puieții s-au uscat, se fac completări, până când pădurea se poate dezvolta fără ajutor.
„Parteneriatul cu Fundația Conservation Carpathia, ajuns deja în al cincilea an, confirmă angajamentul nostru pe termen lung față de protejarea și refacerea biodiversității. Suntem mândri că, prin sprijinul nostru, organizația dispune acum de un echipament avansat care va eficientiza activitățile de monitorizare a plantațiilor. Conservarea și protecția mediului reprezintă un pilon important în strategia noastră de dezvoltare sustenabilă”, a declarat Simona Cocoș, Director General Zentiva România și Moldova.
Demersul face parte din angajamentul mai larg al Zentiva față de sustenabilitate. Grupul își propune să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon pentru Scopul 1 și 2 până în 2030, implementând o gamă largă de politici și acțiuni menite să aibă un impact pozitiv imediat și pe termen lung asupra mediului. De asemenea, Zentiva derulează constant programe pentru consumul responsabil de energie, apă și gestionarea deșeurilor.