Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator.
Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, producție sustenabilă, transport și reciclare.
Acceleratorul este dezvoltat pe două categorii principale: Idea Stage, pentru startupurile în stadiu incipient, care au o idee pentru o afacere în domeniu, și Seed Stage, adresat companiilor ce au deja un prototip validat pe piață.
Cele 15 startupuri calificate
Startupurile din categoria Idea Stage s-au putut înscrie în accelerator în perioada 5 iunie – 9 iulie. La finalizarea înscrierilor, antreprenorii au participat la un bootcamp online, în urma căruia doar 15 au fost selectați pentru a participa în programul intensiv de accelerare. Iată care sunt cele 15 startupuri greentech calificate:
Anlu Metal Design Studio: utilizează elementele greu reciclabile precum deșeurile din bureți care, în combinație cu alte articole ceramice, reciclate într-o anumită proporție, se transformă în materiale reciclate, versatile din punct de vedere al impactului de mediu și ușor de folosit în construcții, arhitectură sau design interior.
Climate Change Race: vizează organizarea unui eveniment care îmbină adrenalina curselor cu obstacole cu educația ecologică, oferind participanților o experiență imersivă și practică despre impactul schimbărilor climatice.
CycleUP: dezvoltă o platformă digitală de matching B2B pentru o economie circulară pentru producători și procesatori din diverse industrii (agricultură, industria alimentară, cea de cosmetice și energie) în căutare de resurse secundare. Startupul a câștigat Climathon Timișoara 2024.
Garden in a Box: propune grădini urbane modulare configurabile care acționează ca „adăposturi naturale de răcire” ce reduc impactul insulelor de căldură urbană pentru industria HORECA și nu numai. Startupul a câștigat Climathon Iași 2024.
Glosus: vrea să ajute companiile medii și mari să își calculeze, într-un mod simplu, emisiile de carbon și gestiunea acestora. Din 2025, companiile mijlocii și mari vor trebui să raporteze calculul de emisii.
GreenDAO: dezvoltă o platformă non-profit de comerț pentru mici companii, artizani și producători locali, facilitându-le accesul la infrastructură verde, precum panouri solare, mașini electrice și sisteme de management al apei.
LEDSIO: urmărește crearea unor grădini în holurile sau pe acoperișurile blocurilor oferind locatarilor acces la alimente bio pe tot parcursul anului.
MeraValor: vizează valorificarea tescovinei de mere prin produse funcționale cu un aport nutritiv ridicat, 100 % naturale, precum pudra de tescovină, dulceața și înghețata. Startupul a câștigat Climathon Cluj-Napoca 2024.
Pasidera: are în vedere dezvoltarea unui afterschool pasiv realizat dintr-un material nou, CLT (Cross-Laminated Timber), ce reduce poluarea cauzată de șantiere. Startupul a fost câștigătorul Climathon București 2024.
Peculiar Spirit: creează un brand de haine sustenabil, care utilizează materiale upcycled și implementează tipare zero waste pentru a reduce deșeurile textile, oferind în același timp piese durabile și eco-friendly.
Pedala Defensivă: propune o soluție de mobilitate urbană care permite utilizatorilor să pedaleze în siguranță, prin traininguri dedicate și navigare optimizată, chiar și în absența unor îmbunătățiri în infrastructura pentru biciclete.
PowerForEveryone: dorește dezvoltarea unui dispozitiv de energie regenerabilă pentru locuințe. Dispozitivul folosește forța gravitațională în sistemul de producție al curentului electric.
ReNature: urmărește realizarea unei platforme online dedicată pasionaților de grădinărit urban. Platforma oferă o gamă variată de kituri personalizate pentru înverzirea balcoanelor și teraselor.
Șercan Zmeul Zmeilor: are în vedere realizarea unui prototip funcțional pentru explorarea energiei eoliene, ca alternativă la turbinele eoliene convenționale.
Vintage Things – Future Power: au în vedere colectarea obiectelor pe care oamenii le aruncă, pe care vor să le revalorifice și reutilizeze ca obiecte de artă, în magazinul de vânzare propriu. Materialele care nu pot reutilizate, cele din plastic sau ceramică, le vor folosi pentru producția de cărămizi și materiale de izolații pentru construcții.
În perioada iulie – septembrie, cele 15 startupuri green vor beneficia de o experiență de accelerare ce include: workshopuri de modelare de business, marketing, crearea unui prototip viabil, management financiar și consultanță de business. Programul de accelerare mai cuprinde sesiuni de pregătire cu un board of advisors și peer sharing.
„Etapa Idea Stage din cadrul acceleratorului dedicat startupurilor green Romania ClimAccelerator este foarte importantă pentru că se adresează acelor organizații sau inovatori care sunt încă la stadiul de idee și vor să o transforme în proiecte viabile. Experiența acestei etape ne-a arătat o diversitate de soluții tehnologice pentru diverse nișe din zona green, care pot duce la rezolvări creative cu un potențial foarte mare. Jurații au constatat că există destule probleme care au oportunități ce pot fi valorificate, prin creativitate, în folosul tuturor”, a spus Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.
În cealaltă etapă a ClimAcceleratorului, Seed Stage, înscrierile sunt în derulare până în 13 septembrie. Antreprenorii înscriși vor participa la o sesiune online de pitching în 25 septembrie. Doar 10 startupuri vor fi selectate pentru Seed Stage. Organizațiile calificate vor urma un program intensiv de accelerare în perioada octombrie-decembrie 2024.
Romania ClimAccelerator 2024 se încheie în 5 decembrie cu evenimentul național Demo Day, în care finaliștii din categoria Seed Stage își vor prezenta soluția și evoluția din program în fața investitorilor, mentorilor, presei și publicului.
Acceleratorul, ajuns la a patra ediție, beneficiază de suportul și expertiza EIT Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice.
Nevoia unui accelerator pentru startupuri verzi
Uniunea Europeană s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Atingerea acestui obiectiv conduce la schimbări fără precedent, sociale, economice și politice. Catalizatorul acestor schimbări este inovația, de aici și crearea acestui accelerator, unde companiile pot să ajungă la cele mai bune soluții sustenabile pentru atingerea obiectivului european și global.
Prin combinația unică de beneficii, parteneriatele strategice la nivel european și național, structura solidă a programului, rețeaua extinsă de mentori experimentați, Romania ClimAccelerator se distinge ca cel mai complex accelerator din România pentru ecosistemul greentech..
Informații suplimentare despre program pot fi găsite pe pagina dedicată aici.