Companii responsabile față de mediu și oameni

26 de proiecte de mediu vor fi finanțate în a 16-a ediție a programului MOL – Spații Verzi

MOL România și Fundația pentru Parteneriat au anunțat rezultatele celei de a 16-a ediții a programului „Spaţii Verzi”, cu 26 de proiecte de mediu selectate pentru finanțare, cu o valoare totală de peste 840.000 de lei, care își propun, printre altele: 

  • promovarea ariilor protejate;
  • facilitarea cunoașterii valorilor ariilor protejate, a importanței protejării și conservării acestora;
  • organizarea Zilei Biodiversității;
  • realizarea de poteci tematice;
  • expediții tip Junior Ranger;
  • școli de vară;
  • expoziții;
  • crearea de grădini urbane școlare cu focus pe permacultură;
  • crearea de trasee educaționale pe teme de permacultură și biodiversitate;
  • ateliere de grădinărit;
  • workshop-uri în 17 județe din România.

Anul acesta fost lansată o componentă nouă – „Permacultură în zone urbane”. Cele 10 proiecte câștigătoare în cadrul acestei componente vor fi implementate în opt judeţe și își propun să încurajeze dezvoltarea agriculturii sustenabile în mediul urban.

„Programul Spaţii Verzi, cea mai veche platformă de CSR a MOL România, îşi continuă parcursul de succes şi se înnoiește cu o nouă componentă, care întărește viziunea noastră în ce privește sustenabilitatea și respectul față de mediu. Suntem încrezători că prin acest program reușim să oferim nu doar sprijin acelor proiecte care pot avea o contribuție însemnată pentru o agricultură urbană durabilă, ci și să educăm și să formăm o nouă generație de tineri responsabili față de mediul înconjurător”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman al MOL România.

În cadrul componentei tradiționale a programului, „Arii Naturale Protejate”, vor fi finanțate 16 inițiative ce vor fi implementate în 11 judeţe din România.

În cei 16 ani de existență a programului, au fost finanțate în total 645 de proiecte din domeniul protecției mediului cu peste 8,2 milioane lei, proiecte în care s-au implicat peste 240.000 de persoane.

Mai multe informații despre programul Spații Verzi

Share this article
Prev Post

Zurich închide rețeaua de gaze naturale în anumite zone / Puma testează o versiune biodegradabilă a celui mai emblematic pantof al său, SUEDE

Next Post

Studiu Deloitte: 54% din companiile din România vor să-și reducă emisiile de carbon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next