Organizația Green Web a lansat, cu sprijinul Fundației Ford, un nou apel pentru propuneri de proiecte comunitare ale practicienilor independenți sau afiliați unei organizații, activi în mișcarea pentru drepturi digitale și/sau justiție climatică.
Persoanele interesate pot aplica cu proiecte clar articulate care servesc comunitățile din care fac parte și care vor fi implementate pe parcursul a 6 luni, începând cu 7 decembrie 2023.
În urma procesului de evaluare, vor fi selectați 5 practicieni/cercetători/activiști/decidenți politici etc., care vor primi câte un grant de 6000 de euro, pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele.
Un buget suplimentar este disponibil la cerere pentru colaboratori, materiale, călătorii și alte cheltuieli legate de proiectul propus.
Green Web asigură, de asemenea, sesiuni de mentorat din partea unor practicieni cu experiență în ecologizarea sectorului digital, justiție climatică, drepturi digitale și leadership.
Practicienii selectați trebuie să-și dedice 5 ore pe săptămână proiectului timp de 6 luni, să participe la apelurile video săptămânale (în limba engleză) și să scrie lunar articole care surprind experiențe și realizări din timpul proiectului.
Termenul limită pentru depunerea cererilor este 31 octombrie 2023.
Accesați informații suplimentare și formularul online de înscriere a proiectelor