Camioanele electrice produse de Volvo Trucks au parcurs peste 80 de milioane de kilometri în trafic comercial, sau 2.000 de ture în jurul lumii, de când Volvo a lansat primele sale modele electrice, în 2019.
Acoperirea aceleiași distanțe cu camioanele diesel echivalente ar fi însemnat consumul a peste 25 de milioane de litri de motorină, iar emisiile de eșapament de dioxid de carbon au fost reduse cu 68.000 de tone.
„Sunt încântat să văd cum companiile de transport beneficiază de avantajele oferite de camioanele electrice în operațiunile lor zilnice. Sectorul transporturilor reprezintă 7% din emisiile globale de carbon, iar camioanele electrice pe baterii reprezintă un instrument important pentru reducerea amprentei climatice. Datorită multor companii care le-au adoptat de timpuriu, putem vedea acum potențialul uriaș al acestei tehnologii”, spune Roger Alm, Președintele Volvo Trucks.
Creșterea prezenței electrice la nivel global
Livrările globale Volvo Trucks de camioane electrice au crescut cu 256%, la 1.977 de camioane în 2023, iar compania vede un interes continuu din partea clienților, în 2024. În Europa, peste o jumătate din companiile care au optat pentru camioane electrice au ales un camion Volvo în primul trimestru al acestui an – cota de piață Volvo pe segmentul de camioane electrice fiind de 56%. În Statele Unite ale Americii, Volvo a reprezentat 44% din totalul camioanelor electrice vândute.
Volvo a livrat până acum peste 3.500 de camioane electrice către clienți din 45 de țări, de pe șase continente. Pe parcursul lui 2023, Volvo Trucks și-a extins prezența camioanelor sale electrice, livrând primele camioane electrice grele în America Latină, către clienți din Brazilia, Chile și Uruguay. Volvo a devenit, de asemenea, primul producător de camioane care a livrat camioane grele electrice pe baterii în Maroc, Coreea de Sud și Malaezia.
„Nu numai companiile de transport, ci și clienții de servicii de transport și logistice subscriu la SBTi – Inițiativa pentru obiective bazate pe știință – și încep să solicite soluții de transport sustenabile de la furnizorii lor. Acesta este încă unul dintre elementele care stimulează trecerea la camioanele electrice”, spune Roger Alm.
Cel mai bine vândut camion electric al companiei este Volvo FH Electric, care a fost desemnat International Truck of the Year, ediția 2024.