Companii responsabile față de mediu și oameni

Borbely: Vom avea în administraţia publică 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă

În administraţia publică din România vor exista anul viitor 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă, a precizat joi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Laszlo Borbely, potrivit Agerpres.

El a menţionat că Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege privind înfiinţarea Centrului de excelenţă pentru administraţia publică în domeniul dezvoltării durabile.

„Ieri, în şedinţa Guvernului a fost adoptat un proiect de lege foarte important: să înfiinţăm un centru de excelenţă pe dezvoltare durabilă, pentru administraţia publică. Vom avea anul viitor 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă, în administraţia publică. Păi cu 2.000 de experţi în dezvoltarea durabilă, cum se spune, mutăm munţii sau punem ţara la cale. Îmi plac multe proverbe româneşti. Poate că cel mai drag îmi e: ‘omul sfinţeşte locul’. Haideţi să sfinţim locul aici, în România, pentru că avem, după părerea mea, una dintre cele mai frumoase ţări. Haideţi să vedem cum putem, cu energie pozitivă, cu inventivitate, cu inspiraţie şi cu puţină iubire, să facem ţara asta mai frumoasă, mai locuibilă”, a precizat Laszlo Borbely, în cadrul evenimentului „Soluţii sustenabile pentru mediul construit”, găzduit de Universitatea Politehnica Bucureşti.

La rândul său, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Alexandru Ghigiu, a subliniat importanţa resursei umane bine pregătite în domeniul dezvoltării durabile.

„La nivelul Cancelariei coordonăm un comitet interministerial pentru schimbări climatice, spre exemplu. (…) Marea provocare pe care o avem este resursa umană bine pregătită, care să ne ajute pe de o parte să înţelegem cum evoluează anumite lucruri, pe de altă parte să ne ajute să atragem fonduri, iar pe de altă parte să vină cu idei inovatoare, idei care să fie puse pe masa decidenţilor”, a spus el.

Totodată, oficialul guvernamental a reliefat necesitatea colaborării între administraţie, mediul de afaceri, mediul academic şi societatea civilă pentru identificarea soluţiilor „sustenabile” pe termen lung.

Evenimentul „Building Our Sustainable Future – Soluţii sustenabile pentru mediul construit” este iniţiat de Asociaţia Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Tematicile abordate în cadrul conferinţei vizează: „Materiale, echipamente şi tehnologii pentru construcţii sustenabile”, „Abordarea holistică a mediului construit şi tranziţia spre sustenabilitate”, „Instrumente de politică publică pentru un mediu construit sustenabil”.

Share this article
Prev Post

WWF a lansat a 15-a ediție a Raportului Planeta Vie 2024 despre tendințele în biodiversitatea globală și sănătatea planetei

Next Post

ÎntreVecini: Cum pot câștiga cetățenii până la 15.000 de euro pentru grădini pe bloc și alte proiecte comunitare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next