Într-un peisaj urban adesea dominat de estetica ornamentală și de spații verzi subutilizate, o propunere recentă aduce în atenția administrației locale din Buzău o viziune radical diferită: transformarea orașului într-un ecosistem productiv și participativ. Proiectul, intitulat sugestiv „Orașul Comestibil”, reprezintă mai mult decât o simplă inițiativă de peisagistică – el este manifestarea locală a unei mișcări globale tot mai influente care urmărește redefinirea relației dintre cetățeni, mediul urban și sursele lor de hrană.
La baza acestei inițiative se află proiectul de hotărâre înaintat Consiliului Local Municipal (CLM) Buzău de către consilierul local Laurențiu Stîlpeanu. Documentul propune o reconfigurare fundamentală a utilizării spațiilor verzi publice. Viziunea centrală este de a depăși funcția pur decorativă a vegetației urbane – dominată în prezent de castani, tei, platani și brazi – și de a introduce un strat productiv. Propunerea vizează plantarea sistematică de pomi fructiferi, precum meri, peri, pruni, cireși și nuci, alături de arbuști comestibili și plante aromatice ce pot fi utilizate pentru ceaiuri.
Această inițiativă nu este doar un act de plantare, ci un gest de recalibrare a priorităților urbane, mutând accentul de la pasivitate estetică la productivitate ecologică și beneficiu comunitar direct. Proiectul se adresează unei probleme concrete identificate în oraș: existența unor suprafețe însemnate de spații verzi care, din cauza lipsei de atenție, s-au degradat, transformându-se în „zone aproape aride”. Astfel, „Orașul Comestibil” se poziționează ca o soluție regenerativă, capabilă să revitalizeze aceste terenuri neglijate și să le confere o nouă funcționalitate, în beneficiul tuturor locuitorilor.
Mai mult decât fructe gratuite
Proiectul are o componentă puternică de securitate alimentară și sănătate publică. Scopul principal este de a oferi buzoienilor „acces direct la fructe și plante sănătoase, netratate chimic”. Această țintă este formulată în opoziție directă cu modelul alimentar dominant, caracterizat prin „multe produse din comerț… importate și stropite cu substanțe care pot afecta sănătatea”. Prin crearea de surse de hrană locale, accesibile și lipsite de tratamente chimice intensive, inițiativa propune o alternativă concretă care sporește autonomia alimentară a comunității și promovează un consum mai sănătos.
În al doilea rând, proiectul este un vehicul pentru educație ecologică. Planul include organizarea de „ateliere educaționale pentru elevi”, menite să reconecteze tinerele generații cu ciclurile naturii, cu procesele de cultivare a hranei și cu importanța biodiversității în mediul urban. Aceste ateliere transformă parcurile și grădinile orașului în săli de clasă vii, unde conceptele de ecologie, sustenabilitate și agricultură urbană pot fi înțelese prin experiență directă.
Un al 3-lea obiectiv este consolidarea coeziunii comunitare. Proiectul mizează pe implicare comunitară și pe organizarea de „activități comunitare de întreținere a spațiilor”. Acest aspect este esențial, deoarece transformă locuitorii din simpli consumatori ai spațiului public în administratori activi și responsabili ai acestuia. Procesul de plantare, îngrijire și recoltare în comun devine un pretext pentru interacțiune socială, colaborare și dezvoltarea unui sentiment de apartenență și mândrie locală. Proiectul nu oferă doar hrană pentru trup, ci și un cadru pentru consolidarea legăturilor sociale.
Structura proiectului și orizontul de timp
Pentru a transpune această viziune în practică, inițiatorul a conturat un plan de acțiune structurat în mai multe etape. Prima fază constă în identificarea spațiilor verzi potrivite din oraș, un proces ce va necesita o analiză a condițiilor pedoclimatice, a accesibilității și a potențialului de integrare în țesutul urban existent.
Urmează etapa de plantare a pomilor fructiferi și arbuștilor comestibili, iar pentru a testa și a demonstra viabilitatea conceptului la o scară redusă înainte de extinderea la nivelul întregului oraș, proiectul prevede amenajarea a 3 grădini urbane comestibile pilot. Aceste grădini-pilot vor funcționa ca laboratoare vii și centre de demonstrație, permițând ajustarea metodelor și generarea de entuziasm în rândul comunității.
Un element de modernitate și transparență este crearea unei hărți digitale interactive a plantelor comestibile din oraș. Acest instrument digital va democratiza accesul la informație, permițând oricărui locuitor să identifice cu ușurință locația, tipul și perioada de recoltare a plantelor comestibile. În paralel, se vor desfășura
atelierele educaționale și activitățile comunitare de întreținere menționate anterior, care asigură componenta umană și socială a proiectului.
Finanțarea principală este prevăzută a fi solicitată din bugetul local pe anul 2026. Deși se menționează și posibilitatea atragerii de „sponsorizări și fonduri nerambursabile”, dependența de ciclul bugetar din 2026 face ca proiectul să fie vulnerabil la schimbări de priorități politice sau constrângeri financiare viitoare.
Ce-i cu fenomenul „Urban Foraging”
Inițiativa de la Buzău nu este un fenomen izolat, ci se înscrie într-o tendință globală cunoscută sub numele de „urban foraging” (cules urban) sau, mai larg, mișcarea orașelor comestibile.
„Urban foraging” se referă la practica de a culege hrană din mediul urban – fructe, nuci, ierburi, flori sau ciuperci care cresc în spații publice sau semi-publice. Totuși, conceptul modern a evoluat mult dincolo de această definiție simplistă. El nu mai descrie doar un act de subzistență sau o activitate recreativă, ci a devenit o formă de cetățenie activă și o strategie de design urban.
Mișcarea contemporană a orașelor comestibile implică planificarea și plantarea deliberată de specii comestibile în parcuri, scuaruri, aliniamente stradale și alte spații verzi, cu scopul de a le face accesibile tuturor. Această abordare transformă spațiul public dintr-un decor steril într-un peisaj productiv, multifuncțional. Principiile care ghidează acest fenomen includ:
- Suveranitatea alimentară: Oferă cetățenilor un grad mai mare de control asupra surselor lor de hrană, reducând dependența de lanțurile de aprovizionare lungi și vulnerabile
- Reziliență urbană: Creează ecosisteme urbane mai reziliente la șocuri climatice sau economice prin diversificarea surselor de hrană și prin creșterea biodiversității locale.
- Justiție socială și ecologică: Democratizează accesul la hrană proaspătă și sănătoasă, adresându-se în special comunităților defavorizate sau celor din „deșerturi alimentare” (zone fără acces la magazine cu produse proaspete).
- Educație și reconectare: Funcționează ca un instrument educațional permanent, reconectând locuitorii orașelor, în special copiii, cu natura și cu originea hranei lor.
- Construirea comunității: Actul de a îngriji și a culege în comun devine un catalizator pentru interacțiune socială și întărirea legăturilor comunitare.
Astfel, „urban foraging” în sensul său modern este o intersecție între planificare urbană, ecologie, agricultură, sănătate publică și activism civic.
Modelul neozeelandez – sursa de Inspirație a Buzăului
Proiectul „Orașul comestibil” menționează explicit ca sursă de inspirație „exemple de succes internaționale, precum Auckland, Nelson și Insula Waiheke din Noua Zeelandă” – cu „rezultatele excelente” invocate, și anume „mii de pomi fructiferi plantați în spații publice”.
Succesul acestor inițiative neozeelandeze nu se datorează exclusiv voinței politice sau finanțării municipale. Un factor determinant, subliniat chiar în documentul de la Buzău, este că aceste livezi urbane sunt „îngrijite de voluntari”.
În orașe precum Auckland, succesul se bazează pe parteneriate strategice între consiliile locale și organizații non-guvernamentale dedicate, cum ar fi „For the Love of Bees” sau grupuri comunitare locale. Aceste entități preiau sarcina esențială de a construi și gestiona „infrastructura socială” a proiectului. Ele se ocupă de recrutarea, formarea, coordonarea și motivarea continuă a voluntarilor.
Modelul de guvernanță este, prin urmare, unul hibrid. Municipalitatea oferă terenul, uneori finanțarea inițială pentru materialul săditor și expertiza tehnică, dar componenta de întreținere pe termen lung și de angajament comunitar este delegată sau dezvoltată în parteneriat cu societatea civilă. Fără această structură de sprijin, care transformă entuziasmul inițial în acțiune susținută, miile de pomi plantați ar risca să fie neglijați.
Prin urmare, lecția fundamentală din modelul neozeelandez nu este doar „să plantăm copaci”, ci „să construim comunități care să îngrijească acești copaci”. Prin urmare, propunerea de la Buzău, care menționează „activități comunitare de întreținere”, trebuie să detalieze mecanismul prin care această componentă vitală va fi organizată și susținută pe termen lung.
„Incredible Edible” din Todmorden, Marea Britanie
Pentru a oferi un context și mai bogat și un model alternativ de implementare, să aruncăm o privire asupra inițiativei „Incredible Edible” (Incredibil Comestibil) din Todmorden, un mic oraș din Marea Britanie. Acest proiect a devenit un fenomen global datorită abordării sale radicale, de tip „bottom-up” (de la bază la vârf).
Spre deosebire de modelele care pot începe ca inițiative municipale (top-down), „Incredible Edible” a pornit de la un grup mic de cetățeni pasionați, fără un plan formal sau finanțare inițială. Strategia lor a fost ceea ce ei numesc „propaganda planting” (plantare de propagandă). Au început să planteze legume, fructe și ierburi în spații publice vizibile și neașteptate: în fața secției de poliție, lângă centrul medical, în cimitire sau în rondurile de la intersecții. Fiecare parcelă era marcată cu un semn simplu: „Help yourself” (Servește-te).
Această abordare a avut un dublu efect. În primul rând, a normalizat prezența plantelor comestibile în peisajul urban, spărgând barierele psihologice și demonstrând că hrana poate crește oriunde. În al doilea rând, a acționat ca un catalizator viral pentru implicare. Văzând aceste exemple concrete, tot mai mulți locuitori, școli și afaceri locale au început să planteze propriile lor grădini comestibile. Mișcarea a crescut organic, nu printr-un decret administrativ, ci prin puterea exemplului.
În concluzie, proiectul „Orașul Comestibil” propune o paradigmă complet diferită: cea a peisajului productiv, ecologic și participativ. În această viziune, un copac nu este judecat doar după aspectul său, ci după serviciile ecosistemice pe care le oferă: hrană, umbră, habitat pentru faună, îmbunătățirea calității aerului și oportunități de interacțiune comunitară. Fructele căzute nu mai sunt o problemă, ci o resursă (inclusiv pentru compost) sau un indicator al unei recolte bogate ce trebuie gestionată colectiv.
Modelele de guvernanță a recoltei pot varia în funcție de locație și context:
- Etichetare și Semnalistică: Un sistem simplu de culori sau semne la baza copacilor poate indica stadiul recoltei (de exemplu, verde = copt; galben = culege cu moderație; roșu = nu este copt, nu culege).
- Evenimente de recoltare comunitară: Pentru livezile mai mari sau grădinile pilot, se pot organiza zile de recoltare deschise, unde comunitatea este invitată să culeagă împreună. Surplusul poate fi donat cantinelor sociale sau procesat în gemuri și compoturi în cadrul unor ateliere.
- Cod de conduită al culegătorului Urban: Promovarea unui set de reguli simple și de bun simț prin intermediul hărții digitale și al panourilor informative: „Culege doar cât ai nevoie pentru tine și familia ta”; „Nu rupe crengile”; „Lasă fructe și pentru cei care vin după tine și pentru animalele sălbatice”.
Mesajul principal este de a promova o cultură a responsabilității partajate, unde „gratuit” nu înseamnă „fără valoare”, ci „o resursă prețioasă a comunității, de care ne bucurăm și pe care o protejăm împreună”.
