Primăria Municipiului București și Fundația Centura Verde au convenit asupra unui protocol de colaborare pentru elaborarea Planului Operațional și implementarea Centurii Verzi București–Ilfov. Documentul urmează să fie supus aprobării Consiliului General al Municipiului București, după care va fi semnat de administratorul public al Capitalei.
De la viziune la acțiune
Protocolul marchează trecerea proiectului Centura Verde într-o nouă etapă – cea a implementării concrete. Procesul va fi derulat în parteneriat între Primăria Capitalei și Fundația Centura Verde, cu implicarea Consiliului Județean Ilfov, partener-cheie la nivel regional, precum și a altor autorități publice, organizații civice, instituții academice și parteneri privați.
„Bucureștiul este un oraș dinamic, un oraș în schimbare, un oraș cu multe oportunități, dar are nevoie de o Centură Verde. Specialiștii ne spun că cele mai bune soluții sunt cele naturale – eu aș adăuga că sunt și cele mai eficiente și mai ușor de implementat. Scopul meu este să mă asigur că, la sfârșitul lunii octombrie, acest protocol va fi pe ordinea de zi a Consiliului General, va fi votat, iar împreună cu cei de la Consiliul Județean Ilfov îl vom transforma în realitate.”
— Lucian Judele, Administratorul Public al Primăriei Capitalei
La rândul său, Alex Găvan, președintele Fundației Centura Verde și fondator al Platformei Civice „Împreună pentru Centura Verde”, a subliniat importanța momentului:
„Centura Verde reprezintă masca de oxigen a Capitalei și a zonei metropolitane. Prin semnarea acestui protocol, trecem de la viziune și consens politic la concretul acțiunii executive. Urmează o călătorie strașnică și plină de sens. Să o îmbrățișăm cu bucurie și încredere.”
O infrastructură verde critică pentru sănătatea publică
Centura Verde București–Ilfov este un proiect strategic de sănătate publică și infrastructură verde critică, menit să îmbunătățească calitatea vieții și să crească reziliența climatică a regiunii metropolitane. Inițiativa contribuie la reducerea poluării, la atenuarea efectelor fenomenelor meteo extreme și la conservarea biodiversității. Totodată, propune integrarea zonelor verzi, albastre și galbene într-un ansamblu coerent și accesibil publicului larg, destinat recreerii, educației și mobilității alternative.
Baza legală și cadrul de protecție
Proiectul are acum un cadru legislativ solid, după ce prevederile propuse de Platforma Civică „Împreună pentru Centura Verde” au fost incluse în noul Cod Silvic, care legiferează centurile verzi la nivel național.
Prin aceste reglementări, pădurilor din jurul Bucureștiului li s-a redat rolul social și de protecție, fiind interzise exploatările comerciale. Cele aproximativ 26.000 de hectare de pădure din Ilfov sunt astfel protejate prin lege, iar singurele intervenții permise sunt cele de îngrijire și reconstrucție ecologică. Aceste păduri devin fundamentul viitoarei Centuri Verzi București–Ilfov.
Un model de colaborare pentru orașe sustenabile
Centura Verde este rezultatul unei mobilizări civice fără precedent. Proiectul a fost inițiat de Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, care reunește peste 150 de ONG-uri, grupuri civice și personalități publice, și are sprijinul autorităților centrale și locale. În ultimul an, au fost organizate consultări, întâlniri în teren și prime acțiuni pilot, în timp ce la nivel legislativ s-a făcut pasul decisiv pentru instituționalizarea conceptului.
O șansă reală la aer curat și reziliență climatică
Pentru București, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, Centura Verde reprezintă o investiție strategică în sănătate publică și calitate a vieții. Implementarea sa va contribui la reducerea poluării aerului, limitarea efectului de insulă de căldură, protejarea resurselor naturale și crearea de spații verzi pentru locuitorii din Capitală și din Ilfov.
Sursa foto: Facebook PMB