Organizația Sustainable Energy for All (SEforALL) a lansat competiția ”This is Cool Challenge”, prin care invită tinerii de până în 35 de ani să propună inițiative, idei, politici pentru accelerarea accesului comunităților vulnerabile la sisteme de răcire sustenabile.
Inițiativele pot fi în faza de concept sau în implementare și trebuie să demonstreze potențialul de impact în ceea ce privește îmbunătățirea accesibilității la răcirea durabilă prin una sau mai multe dintre soluțiile următoare: soluții de răcire pasive care folosesc potențialul oferit de natură; soluții de răcire pe bază de surse regenerabile; soluții de răcire eficiente din punct de vedere energetic.
Tinerii/echipele formate din max. 5 tineri cu vârsta sub 35 de ani se pot înscrie în competiție până la 30 august 2022. Aplicațiile se completează online în limba engleză sau franceză.
Cele mai bune 3 idei vor primi premii în valoare totală de 6000 USD, beneficiind, de asemenea, de vizibilitate internațională și de sprijinul sponsorilor competiției.
SEforALL este o organizație internațională care colaborează cu Națiunile Unite, lideri guvernamentali, sectorul privat, instituții financiare, societatea civilă și filantropi pentru accelerarea atingerii Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 7 (SDG7) – accesul la energie accesibilă, fiabilă, durabilă și modernă pentru toți până în 2030 – în conformitate cu Acordul de la Paris privind clima.
Potrivit datelor SEforALL, 1,3 miliarde de oameni din comunități rurale și urbane sărace, din 54 de țări, sunt în risc agravat de vulnerabilitate din cauza inaccesibilității la sisteme de răcire. Alte 2,47 miliarde de oameni, cu venituri mici și medii, este de așteptat să achiziționeze în viitorul apropiat aparate de aer condiționat sau frigidere de slabă calitate, ineficiente energetic, contribuind astfel la emisii crescute de gaze cu efect de seră.