Germania a înregistrat în primele 6 luni ale acestui an o creștere de 22% în ceea ce privește instalarea sistemelor energetice solare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociației Germane pentru Energie Solară, transmise CNN Business. Acestea au inclus achiziții rezidențiale și comerciale, de la instalații mici pe acoperișuri private, până la ferme solare mari.
Cererea de instalații solare era deja în creștere în Germania, o dată din cauza creșterii prețurilor la energie, dar și datorită subvențiilor de stat introduse, precum și a facilităților tehnologice. În ultima perioadă însă, consumatorii s-au confruntat cu facturi și mai mari la utilități, cu temperaturi extreme și cu anxietatea provocată a venirea iernii.
De când a invadat Ucraina, în urmă cu 6 luni, Rusia și-a redus drastic furnizarea de gaze către Germania și alte țări UE. Chiar săptămâna trecută, rușii au anunțat închiderea neprogramată a conductei sale Nord Stream 1 la sfârșitul acestei luni pentru întreținere, ceea ce a ridicat instantaneu prețul la gaze naturale la un nou record.
Pentru germani, cea mai mare teamă este că Rusia va închide complet robinetul în această iarnă. Guvernul german a pus deja în mișcare un plan de gestionare a unei și mai mari viitoare crize, care ar putea prevedea raționalizarea energiei.
În acest context, Schneider Electric, gigantul european industrial și energetic, spune că cererea pentru sistemele sale de încălzire cu energie solară din Germania aproape că s-a dublat în 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021.
Divizia de sustenabilitate Schneider, care consiliază companiile cu privire la achiziționarea de energie curată, a atins, de asemenea, „un vârf istoric” în cererile de consultanță, a declarat unul dintre oficialii Schneider.
În mod similar, Sonnen, un furnizor german de baterii solare, a înregistrat comenzi „mai mult decât duble în comparație cu anul trecut” a declarat CEO-ul firmei, Oliver Koch.
Koch a spus că echipa sa a observat „o creștere suplimentară a cererii de la sfârșitul lunii februarie”, când a început războiul, și „își extinde continuu capacitatea de producție pentru a ține pasul cu cererea”.
Cererea este atât de mare, încât Smartflower, companie care furnizează instalații solare în formă de floarea-soarelui, se așteaptă să-și dubleze vânzările în Germania în acest an, potrivit directorului general, Robert Sawyer. „Am făcut mai multe afaceri în primele 6 luni ale anului 2022 în Germania decât am făcut în tot anul 2021”, a spus Sawyer.
Foto credit: CNN Business