Cu ocazia președinției cehe a UE (CZ PRES), rețeaua Centrelor Cehe a pregătit o serie de evenimente și proiecte. Unul dintre ele este „Laboratorul viitorului”, care își propune să lanseze o dezbatere critică mai amplă cu privire la ceea ce reprezintă, de fapt, sustenabilitatea.
Expoziția „ECO? Designul ceh în drum spre sustenabilitate”, parte a laboratorului, prezintă exemple de produse de design ecologic, alături de poveștile lor și o evaluare a impactului acestora.
Evenimentul începe la ora 18:00, la Centrul Ceh, iar curatoarea Veronika Pařízková va prezenta expoziția și va sta de vorbă cu publicul de la ora 19:00.
Proiectul expozițional prezintă companii cehe, dar și persoane fizice care, prin ideile lor, demonstrează cu câtă iscusință poate fi folosit designul pentru a crea noi obiceiuri de consum. În acest context, designul nu este perceput ca un efect estetic, ca un scop în sine, ci dimpotrivă ca pe un instrument pur funcțional care propune uniunea dintre proprietățile practice și vizuale.
Organizată de Centrul Ceh, alături de Ambasada Republicii Cehe, Romanian Design Week, The Institute, OTOTO și Budweiser Budvar, expoziția este deschisă până pe 14 octombrie 2022.