Bogate în proteine și cu o amprentă de carbon relativ mică, cele peste 2000 de specii de insecte comestibile identificate până acum reprezintă astăzi o piață de 1 miliard de dolari. Dar în timp ce consumul lor este ceva obișnuit în Asia, Africa sau America Latină, culturile occidentale strâmbă din nas – scrie Positive.News.
Pe lângă proteine, insectele sunt bogate în grăsimi și nutrienți și furnizează, de asemenea, toți aminoacizii esențiali necesari pentru alimentația umană. Greierii adulți au 65% proteine raportat la greutate, mai mult decât carnea de vită (23%) și tofu (8%). Insectele sunt, de asemenea, bogate în minerale precum cuprul, fierul și magneziul.
Insectele sunt mult mai eficiente în transformarea hranei lor în energie decât animalele. Greierii adulți și viermii de făină au nevoie de 5-10 ori mai puțină hrană decât bovinele pentru a produce aceeași creștere în greutate. Insectele au, de asemenea, sânge rece, așa că nu-și folosesc metabolismul pentru a se încălzi sau a se răci, reducând și mai mult energia și consumul de hrană.
Insectele se mănâncă aproape în întregime, iar viermii în totalitate, spre deosebire de 45% dintr-o vacă și 55% dintr-un pui. De asemenea, insectele se reproduc mai rapid decât vertebratele, ceea ce înseamnă mai multe generații într-un an.
Pentru a oferi aceeași valoare nutritivă, cultivarea insectelor folosește o fracțiune din pământul, energia și apa utilizate pentru creșterea animalelor.
Pentru a produce 1 kilogram de proteine, viermii de făină emit echivalentul a 14 kg. de CO₂, versus cele 500 kg. echivalent CO₂ emise în medie în producția de carne de vită, și necesită de 70 de ori mai puțin teren agricol decât carnea de vită.
Vor mânca europenii mai multe insecte?
Piața insectelor comestibile din Europa și America este în creștere. În ciuda faptului că doar 10,3% dintre europeni afirmă că ar fi dispuși să înlocuiască carnea cu insecte, se estimează că piața insectelor comestibile va ajunge la 4,63 miliarde de dolari până în 2027.
Acceptabilitatea alimentelor se poate schimba în timp. Roșiile au fost considerate otrăvitoare în Marea Britanie și au fost respinse timp de peste 200 de ani. Homarii, acum o delicatesă scumpă, erau odată serviți muncitorilor și prizonierilor și erau folosiți în mod obișnuit ca îngrășământ și momeală pentru pești.
Consumul de insecte în Europa ar putea așadar deveni ceva obișnuit. Până atunci, procesarea și integrarea lor în alimente familiare, cum ar fi făina, este o modalitate de a le îmbunătăți acceptabilitatea gustului.
Insectele comestibile nu sunt singura soluție pentru a obține un sistem alimentar mai durabil. Cu toate acestea, ele reprezintă o alternativă mai hrănitoare și ecologică decât carnea convențională.