Germania, Țările de Jos, Franța și alte trei țări solicită măsuri obligatorii la nivelul Uniunii Europene pentru a preveni eliberarea de microplastice, identificate în corpul uman, în gheața marină polară și în adâncul oceanelor, scrie Reuters.
Micile particule de plastic sunt folosite într-o diversitate de produse și au diverse întrebuințări, inclusiv în produse cosmetice, vopseluri, terenuri de sport etc. sau sunt generate neintenționat prin dizolvarea deșeurilor din plastic sau uzura anvelopelor.
Comisia Europeană elaborează un proiect de lege, care urmează să fie propus luna viitoare membrilor celor 27 de state membre și Parlamentului European, pentru a introduce măsuri de reducere a volumului de microplastice eliberate în mediu cu 30% până în 2030.
Agenția Europeană pentru Produse Chimice afirmă că în Europa sunt eliberate în fiecare an în mediu aproximativ 42.000 de tone de microplastice adăugate în mod intenționat, la care se adaugă aproximativ 176 000 de tone de particule formate în mod neintenționat.
„Măsurile voluntare nu sunt suficiente”, au declarat cele șase țări într-un document comun care a fost trimis executivului UE în această săptămână și consultat de Reuters. Documentul a fost semnat, de asemenea, de Danemarca, Luxemburg și Norvegia, țară care nu este membră a Uniunii Europene. „Cerem Comisiei să introducă măsuri la nivelul UE pentru a preveni și reduce microplasticele din mediul înconjurător”, au precizat țările în scrisoare.
De asemenea, acestea au solicitat ca UE să creeze sisteme uniforme de monitorizare a microplasticelor în aer, apă și sol în întreaga Europă, pentru a urmări dacă țările respectă și pun în aplicare normele.
Anul trecut, Comisia a propus o lege separată care va introduce treptat restricții privind adăugarea de microplastice în produsele vândute în Europa. Se așteaptă ca viitoarea propunere să vizeze, de asemenea, microplasticele eliberate neintenționat, cum ar fi cele rezultate din uzura anvelopelor.