La aproape doi ani de la lansare, Sistemul de Garanție-Returnare își consolidează rolul în crearea unui lanț funcțional de colectare și sortare a ambalajelor de băuturi în România în vederea reciclării. Astfel, potrivit analizei realizate de Asociația ECOTECA, în parteneriat cu RetuRO, administratorul sistemului, rata de valorificare prin reciclare a ambalajelor SGR a atins 74% în primele nouă luni din 2025.
Cantitățile de materiale – PET, sticlă și aluminiu – care au intrat efectiv în instalațiile de reciclare au crescut de la aproximativ 230.000 de tone în întregul an 2024 la peste 270.000 de tone în perioada ianuarie – septembrie 2025.
Analiza mai arată că 94% dintre materialele trimise către reciclatori în perioada ianuarie-septembrie 2025 au fost deja reciclate. Sunt rezultate care vorbesc despre un proces care devine tot mai eficient, construit prin implicarea tuturor – consumatori, comercianți, producători și reciclatori – și care aduce România mai aproape de o economie bazată pe responsabilitate față de mediu și reutilizarea resurselor.
Performanța sistemului este susținută de dezvoltarea constantă a infrastructurii de colectare din cadrul Sistemului de Garanție-Returnare. În prezent, la nivel național funcționează peste 6.600 de aparate RVM (Reverse Vending Machines), instalate și administrate de comercianți înscriși în sistem.
În perioada următoare, RetuRO își propune să continue consolidarea sistemului prin măsuri care vizează extinderea numărului de comercianți care integrează Sistemul de Garanție-Returnare în activitatea lor și organizează puncte de returnare, în special în mediul rural. Totodată, compania urmărește eficientizarea proceselor logistice și operaționale și menținerea gradului de implicare a consumatorilor prin comunicare și informare constantă.
Date procesate de Asociația ECOTECA, prin CumStam.ro.