Companii responsabile față de mediu și oameni

Brașovul alocă 2 mil. de lei pentru finanțarea proiectelor sportive. Pot aplica și ONG-uri din țară

Municipiul Brașov invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea 350/2005, să-și depună solicitările de finanțare nerambursabilă pentru proiecte sportive în domeniile Sport de performanță și Sport de masă.

Fondurile totale alocate în acest an sunt de 2 milioane de lei.

Solicitările pot fi depuse online sau fizic (Primăria Municipiului Brașov, Centrul de Informații pentru Cetățeni, B-dul Eroilor nr. 8, cod poștal 500007), până în 31 mai, ora 12.00.

Pentru domeniul Sport de performanță se alocă 70% din totalul bugetului, respectiv 1.400.000 lei. Minim 30% din fonduri, respectiv 420.000 lei, sunt bani destinați proiectelor pentru copii și juniori.

Pentru domeniul Sport de Masă se alocă 30% din totalul bugetului, respectiv 600.000 lei. Minim 30% din fonduri, respectiv 180.000 lei, sunt bani destinați proiectelor pentru copii și juniori.

Valoarea maximă a unui proiect, pentru linia de finanțare Sport de performanță este de 200.000 de lei, iar în cazul sportului de masă, de 100.000 de lei. Grantul este de maximum 90% din valoarea proiectului.

De notat că ghidul din acest an separă finanțarea pentru organizarea competițiilor sportive de cea pentru pregătirea sportivilor, le permite și celor din afara Brașovului să acceseze fonduri, cu condiția ca activitățile să se desfășoare în municipiu, și simplifică modul de întocmire a bugetului.

Pentru a fi eligibile pentru finanțare, condiția este ca evenimentele sportive pentru profesioniști și amatori să se desfășoare pe raza municipiului Brașov. În ceea ce privește sportul de performanță, pentru finanțarea pregătirii și participării la competiții sportive sunt eligibile doar acele cluburi sportive care au sediul în Brașov și sunt afiliate la o federație.

Obiectivele stabilite pentru finanțarea evenimentelor și activităților sportive dedicate amatorilor sunt:

  • încurajarea practicării activităților fizice și sportive, în mod continuu și susținut, de cât mai mulți membri ai comunității locale;
  • atragerea și stimularea tuturor categoriilor de cetățeni pentru practicarea activităților fizice și sportive;
  • încurajarea dezvoltării conceptelor de wellness și fitness sub toate aspectele lor de practicare, ca formă de întreținere a stării generale de sănătate și dezvoltare a individului;
  • încurajarea practicării activităților fizice și sportive în mod continuu, de cât mai mulți cetățeni de toate vârstele, în special în rândul tinerilor până în 18 ani;
  • îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor municipiului Brașov prin practicarea de activități sportive;
  • organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o modalitate de petrecere a timpului liber și de educație a întregii colectivități;
  • selecția și promovarea tinerilor cu calități deosebite de către cluburile de performanță; organizarea de evenimente sportive de interes local, regional, național și internațional pentru amatori.

Accesează pagina dedicată competiției de proiecte sportive pentru mai multe informații și înscriere.

Share this article
Prev Post

Fondul pentru un viitor mai bun în comunități oferă granturi în valoare de 980.000 lei pentru soluții educaționale la provocări locale

Next Post

P&G și Act for Tomorrow au lansat ediția 2024 a campaniei O Românie Curată începe de Acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next